Un pios omagiu adus distinsului profesor originar din Straja

Sâmbătă, 11 noiembrie, la iniţiativa lui Ionel Omoran, preşedintele Mişcării Naţional-Creştine, cu sprijinul Comunităţii Locale din Straja, în sala de ceremonii a Bisericii Ortodoxe Române din loc a fost organizată o masă rotundă la care a fost omagiat distinsul profesor Milan Vanku, având loc Simpozionul ,,Prof. dr. Milan Vanku – 100 de ani de la naştere”.

La festivitatea de omagiere au luat parte onoraţi şi distinşi oaspeţi: prof. dr. Mircea Măran, dr. Traian Căcina, responsabil pentru cultură în Consiliul oraşului Vârşeţ, Preacucernicul Părinte Moise Ianeş, Mario Opričić, şeful Cabinetului preşedintelui oraşului Vârşeţ şi Jelena Vanku Manevski, fiica distinsului profesor. Cu acest prilej, a fost vernisată expoziţia de fotografii dedicată vieţii, operei şi activităţii de cercetător ştiinţific a profesorului dr. Milan Vanku, autor al lucrărilor ştiinţifice despre relaţiile de prietenie sârbo-române.

Primul care a luat cuvântul, salutând invitaţii şi onoraţii oaspeţi, a fost Ionel Omoran, organizatorul acestei manifestări, spunând că manifestarea a fost organizată la iniţiativa Mişcării Naţional-Creştine cu scopul de a aduce un pios omagiu regretatului profesor dr. Milan Vanku, născut la Straja. Prin marcarea acestui eveniment, sătenii din Straja au dovedit că nu l-au uitat pe distinsul lor profesor şi cetăţean de onoare şi că i-au respectat ultima dorinţă, cea de a fi înmormântat în satul său natal, Straja.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 46 din 18 noiembrie