Fiecare lansare de carte a jurnalistei şi scriitoarei Mariana Stratulat este un eveniment unic, un prilej de a aduce în fața publicului opere pline de înțelesuri profunde și de emoții. Această tradiție s-a păstrat și în după-amiaza zilei de 23 aprilie când, în atmosfera plină de fast ce domină în sala Arhivei Istorice din Biserica Albă, a avut loc un eveniment de neuitat: lansarea primei cărți pentru copii în limba sârbă a acestei poete renumite. Într-un context cu semnificație puternică, ne-am plimbat prin universul magic al copilăriei chiar de Ziua Mondială a Cărții, iar prezentarea volumului de poezii ,,Stihovanje ispod sunca” a fost inedită și captivantă.
Copiii de la Atelierul ,,Smehuljci” din cadrul Asociației pentru Afirmarea Artiștilor VAU ARS din Vârșeț, care a editat cartea, au pregătit un videoclip în care au prezentat cum arată lumea copiilor din perspectiva autoarei. După aceea, au prezentat în fața publicului un adevărat spectacol literar prin dramatizarea unor poezii din volumul proaspăt lansat. Atmosfera a fost încărcată de emoție și căldură, emanate de sufletele pure și sincere ale micilor artiști. Energia pozitivă s-a răsfrânt și asupra publicului compus, în mare parte, din elevii școlii elementare din Biserica Albă, părinți și membri ai Asociației ,,Școala Plus”.
În deschiderea evenimentului, Jasmina Turturea, profesoară și președintă a Asociației ,,Școala Plus” din Biserica Albă, inițiatoarea acestui eveniment de suflet, i-a salutat cu căldură pe prietenii și pe colaboratorii de la Casa de Presă și Editură ,,Libertatea”. Ea şi-a exprimat recunoștința faţă de directoarea Mariana Stratulat, Valentin Mic, director ajunct și redactor responsabil al săptămânalului ,,Libertatea”, Marin Gașpăr, redactor responsabil al Editurii ,,Libertatea” și Marina Kalkan, redactor responsabil al revistei pentru literatură, artă și cultură transfrontalieră ,,Lumina”.
,,«Școala Plus» implementează în această perioadă proiectul de anvergură «Obiceiuri din inimă», finanțat de Secretariatul Provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minoritățile Naționale – Comunitățile Naționale. Consider că v-ați integrat perfect în această poveste – de la inimă la inimă. Vă mulțumesc pentru faptul că sunteți astăzi aici şi că de ani în şir colaborăm, că promovați activitățile noastre și că suntem aici pentru copilașii noștri. Tot ce facem e pentru copiii noștri”, a afirmat învățătoarea Jasmina Turturea.
Teodora SMOLEAN
Foto: Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 18 din 4-11 mai