Casa de Presă şi Editură ,,Libertatea” l-a readus în actualitate pe scriitorul şi jurnalistul Mihai Avramescu, prin două demersuri: Simpozionul Internaţional ,,Mihai Avramescu – 110 ani de la naştere”, organizat la pe data de 8 iunie şi publicarea cărţii ,,Cuvinte din tăceri”, care a fost lansată la reuniunea amintită. Cartea cuprinde o selecţie de poezii reprezentative din opera lui Mihai Avramescu. Antologia şi notele bibliografice sunt întocmite de Florian Copcea, care semnează şi prefaţa la acest volum.
,,Despre geometrie”, ,,Somn”, ,,Porumbeii din Ragusa”, ,,Aburul primordial”, ,,Anxietate”, ,,Delirul înecatului”, ,,Înfiorare”, ,,Despre ciudăţenia cuvintelor şi obiectelor”, ,,Comentariu ironic”, ,,Lumini împotmolite”, ,,Spaţiu morţii”, ,,Treptele singurătăţii”, ,,Adevăratele trepte ale singurătăţii”, ,,Relativitate”, ,,Corturile serii”, ,,Destrămarea nădejdii”, ,,Adâncul clipei”, ,,Cortina nevăzută”, ,,Înserare” şi ,,Laudă soarelui” sunt poeziile pe care le citim în cartea de faţă şi care pentru cititorii care abia descoperă poezia acestui poet pot fi o excelentă introducere în opera lui Mihai Avramescu, deoarece conțin elementele esenţiale ale liricii avramesciene.
Cartea ,,Cuvinte din tăceri” cuprinde, ca prefaţă, eseul ,,Mihai Avramescu sau miracolul limbajului poetic”, scris de Florian Copcea. ,,Spirit lucid, vizionar și inventiv, adept încrâncenat al sincronizării literaturii române din Serbia la prozodia novatoare a spațiului cultural est-european, Mihai Avramescu și-a propus să cultive, în paralel cu limbajul liric sârbesc, promovat de Vasko Popa, experimentul. Versurile din volumele «Țărâna geamănă», «Cuvinte și obiecte» și «Cortul înserării» anticipau poetica premodernă spre care și-a orientat dezinvolt, programatic, discursul, pe care avea să și-o asume, în pofida apartenenței la generația trubadurilor epocii. Predilecția sa pentru tehnicile de poetizare a meditațiilor și amintirilor atestă, în recentul volum – «Cuvinte din tăceri» trăirile labirintice, amplificate în sugestiile de apel ale unui eu care pendulează între cele două universuri auctoriale – scriptural și ficțional…”. Acestea sunt premisele de la care pleacă Florian Copcea care, de altfel, este un bun cunoscător al literaturii de limbă română din Serbia.
Cartea ,,Cuvinte din tăceri” este un prilej de reflecție asupra impactului literar al lui Mihai Avramescu, subliniind relevanța și actualitatea operei sale într-un context cultural modern. Prin reeditarea și reinterpretarea creației sale, Florian Copcea şi Casa de Presă şi Editură ,,Libertatea” reînvie și revalorizează un patrimoniu literar semnificativ, oferindu-le cititorilor de toate vârstele ocazia de a-l (re)descoperi pe Mihai Avramescu.
Marina KALKAN
Articolul îl puteți citi în numărul 30 din 27 iulie