Sâmbătă, 20 iulie 2024, s-a desfășurat turneu final al „Cupei Libertății” la minifotbal, categoria seniori., Pentru prima dată, turneul final s-a desfășurat în localitatea Iablanca. Pentru locuitorii acestui mic sat pitoresc de la codru a fost o adevărată sărbătoare, având în vedere că prin desfășurarea acestui eveniment sportiv, Iablanca a intrat în istoria olimpiadei noastre sportive. Turneul de minifotbal al „Cupei Libertății” în localitățile în care au fost organizate turnee de calificări, mai ales cele finale, au fost, pentru toți românii, un minunat prilej pentru a fi martorii unui joc de calitate care a adus multe surprize, dar și destule emoții. Astfel, se poate constata că, de la un an la altul, a sporit entuziasmul jucătorilor activi și dragostea mare față de „Cupă”.
La turneul final de la Iablanca s-au întâlnit patru echipe din localitățile Seleuș, Alibunar, Petrovăsâla și Iablanca. Echipele au evoluat cu cei mai buni jucători. Prezenți la acest eveniment au fost dr. Traian Căcina vicepreședintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române și membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru cultură, Marian Mohan secretarul Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Daniel Bala ministru consilier la Consulatul General al României la Vârșeț, Marinel Petrică, președintele Consiliului de Administrație al CPE „Libertatea” și Mariana Stratulat directorul CPE „Libertatea” din Panciova, Dalibor Ivanov președintele Comunității Locale din Iablanca.
În sala Căminului Cultural din Iablanca. în prezența căpitanilor echipelor, o fetiță româncă, îmbrăcată în port național românesc, a efectuat oficial tragerea la sorți, în acest mod,obținându-se perechile din semifinală. Echipa din Petrovăsâla urma să joace împotriva echipei Iablanca, iar echipa din Alibunar împotriva echipei din Seleuș. Toate meciurile au fost supravegheate de Marcel Seculici și Renato Cocora, arbitri românii calificați cu licență de Asociația Sportivă. Turneul a fost deschis prin primul meci de semifinală unde au jucat echipele din Petrovăsâla și Iablanca. Aceste meciuri au fost urmărite de un număr record de vizitatori din toate localitățile românești din Banat, care au avut ocazia să asiste la prestații excelente ale tinerilor jucători de minifotbal de la toate echipele participante.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 27 iulie