La doar o oră distanță de Osaka, Nara ne-a întâmpinat cu o escapadă liniștită în miezul istoriei și naturii Japoniei. În această excursie de o zi într-un fost oraș imperial, am descoperit temple sacre, am împărțit gustări cu căprioare prietenoase și am fost copleșiți de măreția uneia dintre cele mai impresionante statui ale lui Buddha din lume, turnată în bronz. Iată o privire asupra unei experiențe de neuitat.
Cunoscută cândva sub numele de Yamato, Nara a fost prima capitală a Japoniei și casa împăratului – un loc unde 1.300 de ani de istorie sunt amestecați cu influențe din Europa, China și Coreea, toate aduse pe Drumul Mătăsii. Am început explorarea Narei cu o plimbare prin faimosul Parc Nara, unde ne-au întâmpinat imediat adevăratele „gazde” ale locului: căprioarele sika, care se plimbă nestingherite printre vizitatori. Unele se apropiau cu grație închinându-se politicos în speranța unui biscuit, în timp ce altele, mai nerăbdătoare, îl cereau fără prea multă politețe.
Următoarea noastră destinație a fost Sanctuarul Kasuga Taisha, un loc plin de liniște și spiritualitate, ascuns adânc în pădure. Recunoscut ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, Kasuga Taisha este unul dintre cele mai vechi și importante sanctuare din Japonia, cu o semnificație istorică și spirituală deosebită. A fost fondat în anul 768 pentru a proteja capitala și a asigura prosperitatea oamenilor. Patru divinități au fost invocate pentru a fi venerate aici, la poalele Muntelui Mikasa: Takemikazuchi no Mikoto, zeul tunetului și al săbiilor, Futsunushi no Mikoto, zeul războinic, Ame no Koyane no Mikoto, zeul ritualurilor și protectorul clanului Fujiwara, și Himegami, zeița fertilității și protecției.
Drumul care duce spre altar, lung de un kilometru, este mărginit de sute de felinare de piatră acoperite cu mușchi verde, creând o atmosferă fermecătoare. Aceste felinare sunt aprinse de două ori pe an, în februarie și august, cu ocazia Festivalurilor Luminilor — un spectacol impresionant, al cărui farmec sper să am ocazia să-l trăiesc și eu într-o zi. Culoarea roșie intensă a porții și clădirilor este un element caracteristic al arhitecturii Kasuga Taisha, care contrastează puternic cu fundalul natural al vegetației și al copacilor seculari.
Aneta GAȘPĂR
Articolul integral îl puteți citi în numărul 17 din 3 mai 2025