Comedia regizată de Zoran Cvetković a adus magia teatrului românesc, sub privirile oficialităților și ale unui public entuziast

Tradiția teatrală românească din Voivodina a fost din nou celebrată duminică, 27 aprilie, la Uzdin, unde Trupa de Teatru „Todor Crețu Toșa” a adus pe scenă comedia „Puricele în ureche”, în regia cunoscutului Zoran Cvetković. Spectacolul a reprezentat un nou succes pentru colectivul artistic, atrăgând un public numeros și entuziast, dar și o serie de invitați de seamă din rândul oficialităților și al mediului cultural românesc din Serbia.

„Puricele în ureche” este o piesă de teatru clasică, plină de umor și de situații absurde, semnată de marele autor francez Georges Feydeau. Această comedie le-a oferit spectatorilor o seară de neuitat, cu un joc actoricesc impecabil și un ritm alert al acțiunii. Într-o atmosferă electrizantă, în care personajele s-au pierdut în minciuni și identități false, „Puricele în ureche” este o comedie de situație plină de farmec. Piesa a reînviat spiritul comediei, cu replici rapide și situații care au ținut publicul cu zâmbetul pe buze până la ultima cortină.

Evenimentul a avut loc într-o atmosferă festivă, bucurându-se de prezența unui public numeros și a unor invitați de seamă: Daniel Bala, ministru-consilier la Ambasada României din Vârșeț, Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv al CNMNRS, Daniel Răduț, președintele Uniunii Teatrelor de Amatori ale Românilor din Voivodina şi Ionel Turcoane, membru în consiliului UTARVS. Prezența acestor oficiali a subliniat importanța culturală a evenimentului și sprijinul constant acordat teatrului românesc din Voivodina.

Conform juriului, actorul serii a fost Mărgărit Ecovoiu, care a declarat: „Rolul de anul acesta a fost un fel de Don Juan. Mi-a picat bine rolul. De mult nu am jucat un rol în felul acesta. Mă simt onorat pentru acest premiu și sunt recunoscător întregii echipe pentru susținere. Fiecare rol este o provocare, iar acest spectacol a fost o oportunitate extraordinară de a explora o comedie plină de nuanțe și de a aduce publicului momente de neuitat. Totul pentru artă.”

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 17 din 3 mai 2025