Și anul acesta, la Mărghita s-a sărbătorit ruga satului – Rusaliile și hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe, „Pogorârea Duhului Sfânt”.
După cum ne-au declarat, dorința mărghiticenilor este ca la ruga satului totul să fie ca pe vremuri, cu multă distracție, muzică, lume la biserică și, la fel, mulți oaspeți în casele sătenilor.
Sărbătoarea a început sâmbătă, 7 iunie, și s-a încheiat luni, 9 iunie, cu meciuri de minifotbal.
Sâmbătă, în orele dinainte de masă, a fost organizată o manifestare culinară, așa-numita „Paprikašijada”, o competiție de gătit tocăniță – sau, cum i se spune la Mărghita, „popricaș de pui” –, la care au participat 11 echipe.
După ce juriul a degustat preparatele, a fost desemnată cea mai bună tocăniță, care anul acesta a fost gătită de echipa „Vânători”. Pe locul doi s-a clasat tânărul bucătar David Tomaș, împreună cu echipa sa, iar locul al treilea a fost obținut de echipa culinară „Școala din Mărghita”.
Tot sâmbătă, în orele de dinainte de masă, în fața Bisericii Ortodoxe Sârbe s-au desfășurat jocurile sportive pentru elevii Școlii Elementare „Dositej Obradović”, departamentul din Mărghita, ediția a IV-a, la care aproape că nu a fost copil care să nu cucerească vreo medalie.
Competițiile sportive prilejuite de Rusalii, la Mărghita, au început cu un meci între echipele școlare de minifotbal din Plandiște și Mărghita și au continuat cu Turneul de minifotbal în memoria tânărului fotbalist Dejan Ceh, la care a participat un număr mare de jucători, în special tineri veniți și din orașul Vârșeț, în total fiind înscrise 7 echipe.
De data aceasta, cea mai bună a fost echipa „Plandiște” din Plandiște, locul al doilea a fost cucerit de echipa „7 Patuljaka” din Vârșeț, iar pe locul al treilea s-a clasat echipa „Arkos i drugari” din Mărghita.
Ultimul turneu de minifotbal a fost al veteranilor, care, pentru prima oară, l-au organizat în memoria fostului membru al echipei, Milenko Bata Popov, decedat tragic anul trecut. La acest turneu au participat, ca de obicei, patru echipe din comună, din localitățile vecine: Kupinik, Veliki Gaj, Velika Greda și gazdele, echipa din Mărghita.
Cu ocazia sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh, Sfânta Liturghie a fost slujită duminică, 8 iunie, la Biserica Ortodoxă Sârbă din Mărghita, de preoții Nemanja Džambić și Florențiu Ianeș, slujitori ai bisericilor ortodoxe sârbe și române din localitate.
Anul acesta, nașul rugii a fost Daniel Oprea din Mărghita, iar nășia a fost preluată de Sanja și Goran Mlinarević, tot din Mărghita.
Despre Rusalii și semnificația acestei mari sărbători creștine au vorbit preoții Nemanja Džambić și Florențiu Ianeș, care, printre altele, a spus că sărbătoarea Rusaliilor este considerată ziua de naștere a Bisericii Creștine.
Rodica GRUESCU
Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 14 iunie 2025