„Bogăția strămoșească” – Tradiție și suflet românesc la Mesici

Pe 28 septembrie 2025, Căminul Cultural din Mesici a găzduit cea de-a treia ediție a manifestării „Bogăția strămoșească”, un eveniment dedicat păstrării și promovării valorilor tradiționale și identitare ale comunității românești din Serbia. Organizat cu suflet și dăruire de Asociația de femei „La gură de ogășel” din Mesici, evenimentul a reunit participanți de seamă, oaspeți din țară și din România, dar și numeroși membri ai comunității locale.

Manifestarea a fost realizată în colaborare cu Comunitatea Locală Mesici, Societatea Cultural-Artistică „Ion Creangă”, Fanfara „Turturica” din Mesici și Școala elementară „Olga Petrov Radišić” din Vârșeț, despărțământul din Mesici, reflectând implicarea activă a mai multor instituții și organizații în promovarea patrimoniului cultural românesc. La acest eveniment au participat 12 de asociații de femei din țară precum și din România.

Evenimentul s-a bucurat de prezența unor invitați importanți, printre care: Slaviša Maksimović, reprezentant al Primăriei Orașului Vârșeț, Todor Băsărabă, primarul Comunității Locale Mesici, Protopop Cornel Juica, preotul parohiei din Mesici, Todor Petru, directorul Școlii „Olga Petrov Radišić” din Vârșeț, Marian Mohan, secretar al Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, Daniel Răduț, președintele Fundației „Protopop Traian Oprea”, Radu Rotar, viceprimarul orașului Deta, România, Marinel Petrică, președintele Consiliului de Administrație al Casei de Presă și Editură „Libertatea”.
În interiorul Căminului Cultural, vizitatorii au putut admira o expoziție etnografică, care a reconstituit atmosfera unei case țărănești din Mesici. Aceasta a inclus porturi populare, mobilă veche, fotografii de nuntă și alte obiecte de zestre, aducând în prim-plan frumusețea și autenticitatea traiului de odinioară.

Manifestarea a fost deschisă cu un moment muzical susținut de Fanfara „Turturica”, urmat de un program artistic prezentat de elevii Școlii Elementare „Olga Petrov Radišić”, coordonați de doamna învățătoare Elena Bou. Copiii au recitat poezii și au interpretat cântece tradiționale, emoționând publicul prezent.

De asemenea, poeții Todor Groza Delacodru, Gheorghe Novac și alți membri ai Asociației Scriitorilor Bănățeni „Simion Drăguța” au recitat creații proprii, oferind un moment literar deosebit.

Mateia RĂDUȚ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 40 din 4 octombrie 2025