A fost marcată festiv Ziua Culturii Naționale

Joi, 15 ianuarie, la Școala Elementară „3 Octombrie” din Sân-Mihai, a avut loc manifestarea Ziua Culturii Naționale – Ziua poet Mihai Eminescu – aducem elogiu și omagiu.

La realizarea acestei festivități dedicate poetului nepereche au contribuit cadrele didactice împreună cu elevii, evoluând cu un recital de poezii și cântece inspirate din opera literară a lui Mihai Eminescu. Cu acest prilej, în incinta școlii, elevii de la ambele cicluri au realizat un panou și o expoziție de lucrări plastice având ca scop marcarea Zilei Culturii Naționale și a 176 de ani de la nașterea marelui poet național.

În cadrul programului, elevii de la ciclul I–IV au recitat poezia „Revedere”, iar eleva Selina Victoria Muncean a interpretat cântecul „Somnoroase păsărele”. Au urmat apoi elevii de la ciclul V–VIII cu un recital de poezii scrise de Mihai Eminescu: „La mijloc de codru”, „Dintre sute de catarge”, „La steaua”, „Luceafărul” și o serie de poezii ale marelui poet traduse în limba engleză: „Pe lângă plopii fără soț”, „Mai am un singur dor”, „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, „Ce te legini, codrule”, „Adio”, „Crăiasa din povești”, „Când amintirile”, „Seara pe deal”, „Epigonii”, „Răsai asupra mea”, „O, mamă”. La acest program au fost prezenți părinții elevilor.

Silvia MĂRGAN

Articolul îl puteți citi în numărul 4 din 24 ianuarie 2026