Adriana Telescu: Mă bucur să vă găsesc sănătos, Maestre! Acum, când vă pregătiți să treceți cel de-al 83-lea prag al vieții, v-aș întreba dacă compozitorul Sabin Pautza se găsește în armonie cu omul Sabin Pautza?
Sabin Pautza: Sigur trebuie să existe armonie, pentru că sunt două ființe diferite, fiecare cu personalitatea lor, iar omul Sabin Pautza s-a bucurat mereu de aprecierea și prietenia creatorului Sabin Pautza. Dacă mai punem aici și pe dirijorul și pe profesorul Sabin Pautza, constatăm că suntem mai mulți într-unul. Dacă ajungem la definiție, constatăm că sunt persoane diferite, dar care ar trebui să se înțeleagă între ele, atâta timp cât le găsim în același personaj.
AT – Ați dat prioritate cuiva din toți acești oameni în viața dumneavoastră?
SP – Nu, prioritate nu.
AT – Profesorul Sabin Pautza, cel care a predat armonia la Conservatorul ,,George Enescu” din Iași și a rămas ca un exemplu în memoria studenților săi, are în acest an, în 2026, un plan editorial foarte frumos. Rari sunt dascălii care au sădit în sufletele studenților lor o asemenea amintire. I-ați făcut să-și dorească să vă copieze ca muzician, ca dirijor, compozitor, ca om. Iată ce declară Anca Sârbu, fostă studentă a domniei voastre, care are o carieră ce reunește cercetarea muzicologică, activitatea dirijorală și implicarea culturală, configurând un profil polivalent, în care știința și arta se întrepătrund firesc.
,,Am învățat de la Sabin Pautza despre modestie, despre încredere, despre ce înseamnă să fii Artist Mare și OM MARE. Despre cum să-ți gestionezi emoțiile pe scenă, despre oameni, despre viață, despre multe altele. Este omul care mi-a marcat evoluția profesională și perspectiva umană”.
AT – Există un secret în acest mod de-a fi?
SP – Eu m-am bucurat enorm să fiu profesor, mai ales că eram foarte tânăr, nu am urmat cursul normal în obținerea gradelor didactice. Eu am avut șansa să fiu numit la 22 de ani profesor. Țin minte că trebuia în câteva luni să-mi scriu cursul. Eu făceam și cursul și seminarele. Nu am fost asistentul nimănui. Mi-a plăcut ideea asta, m-am bucurat enorm! După armonie, am predat și orchestrație și contrapunct. Apoi, după doi ani, am înființat Corala ,,ANIMOSI”. Era în anul 1967.
AT – Ar fi existat oare Corala „ANIMOSI” dacă dumneavoastră nu ați fi fost discipolul maestrului Marin Constantin?
SP – Nu, nu ar fi existat! Eu am fost studentul maestrului Marin Constantin, am fost lângă el când s-a creat Corul ,,Madrigal”, în 1963. După aceea am crescut împreună cu ei și el m-a luat sub oblăduirea lui. El a fost mai mult decât profesorul meu, el a fost părintele meu spiritual. Astfel s-a născut în mod firesc acest grup, care era format din studenții de la pedagogie și care peste ani a devenit un simbol al conservatorului din Iași, deoarece a luat premii internaționale și a făcut turnee în toată lumea. A fost considerat cel mai bun cor de studenți din țară de la institutele de artă.
,,Într-o Românie comunistă, Corala «ANIMOSI» făcea notă discordantă. Cânta muzică veche bizantină. Am descoperit de curând, declară profesorul Gheorghe Dragoș, o frumoasă poveste pe care am trăit-o cu această formație corală la Mănăstirea Neamțului. Corul era amplasat cu spatele la altar, într-o formație curbată care ducea sunetul până sus la cupola mănăstirii, iar odată răsfrânt, fără a crea ecou, crea aceea profunzime pe care o avea orga. Acolo, noi, cei prezenți, am înțeles că muzica este de origine divină, iar cei care o interpretează au harul dăruit de la Dumnezeu. Iar eu, spune Gheorghe Dragoș, am avut privilegiul ca timp de patru ani să stau lângă o stea a componisticii și artei dirijorale românești, maestrul Sabin Pautza”.
Adriana Telescu – Aveți amintiri legate de ,,Animosi”, povești pe care le-ați purtat cu dumneavoastră mereu, chiar și peste ocean?
Sabin Pautza – Doamne, cum să nu am! Am fost cu ei în vacanțe muzicale, așa se numeau pregătirile noastre, renumite fiind cele de la Piatra Neamț, unde mergeam, an de an. Asta pentru că pregătirea unui concert de mare importanță impunea ca 10 zile să nu facem altceva, ci doar să repetăm, atât dimineața cât și după-amiaza. Am făcut turnee cu ,,Animosi” în Polonia, în Germania. Am reprezentat România la festivaluri internaționale, de unde ne-am întors cu premii.
Am să redau o amintire a unui fost student de-al dumneavoastră, o istorie frumoasă.
,,Festivalul de Bizantinologie…s-a desfășurat în sala mare a Filarmonicii Pomorska, din Bydgoszcz, Polonia, ne povestește Gheorghe Dragoș. Sala plină. Peste 800 de spectatori. Aşa de interesaţi să fie polonezii de bizantinologie? Niciodată nu mai cântaserăm în faţa unui public atât de numeros.
Apare şi maestrul care, după obişnuita-i reverenţă, ne face semn să trecem o jumătate de pas mai spre stânga. Nu ştiu dacă era chiar necesar sau a fost doar o mişcare pentru relaxarea noastră. Suntem cu ochii aţintiţi spre mâinile maestrului. Prima piesă e o monodie, un psalm; doar noi, băieţii.
Gata, gestica largă cu ambele braţe uşor îndreptate în sus ne invită să inspirăm adânc şi să atacăm nota de început.
Cântăm.
Cântăm???
Da, cânt, dar nu-mi aud colegii, nici măcar pe cei apropiaţi, din sânga şi din dreapta. Sala asta, cu cea mai bună acustică din estul Europei, înghite, parcă, sunetele. Mlădiez cântul după gestica maestrului, cu speranţa că e bine. Şi e bine. Faţa maestrului ia acea mimică de satisfacţie şi de confirmare că suntem pe drumul cel bun. Piesa se încheie într-un pianissimo pierdut. Câteva secunde braţele maestrului rămân deschise, parcă în aşteptarea unui ecou care nu mai vine.
Urmează ropote de aplauze şi ovaţii.
Îmi fac cruce cu limba. Doamne, ce emoţii am avut! Recitalul nostru continuă. Am spart gheaţa. Totul merge strună. Terminăm piesele şi vin bisurile. Şi vin, şi vin şi nu se mai termină.
Aplauze. Ovaţii. „Rumunia, Rumunia!”. Ceea ce a urmat a fost ceva de neimaginat pentru acele vremuri, pentru că şi polonezii trăiau într-o dictatură la fel de comunistă ca a noastră, doar că ei ştiau să-şi ţină coloana vertebrală dreaptă. Cu orice risc. La 50 de ani de la absolvirea Conservatorului de Muzică «George Enescu» din Iași, rămân în suflet cu o amintire de neprețuit: «Animosi» și marele său maestru: Sabin Pautza.
Adriana TELESCU
Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 31 ianuarie 2026
