ALINA MARIA SPOREA TRIFU DIN ALIBUNAR

Este născută pe data de 16 martie 2013 la Vârșeț. A obținut rezultate excelente pe tot parcursul școlarizării în limba română la Școala Elementară ,,Frăție și Unitate” din Alibunar, iar ca absolventă a clasei a VIII-a a fost desemnată șefă de promoție. După cum a menționat, la ciclul I-IV dirigintă i-a fost învățătoarea Gheorghina Mengher, iar la ciclul V-VIII a frecventat cursurile combinate, în clasa a V-a și a VII-a având-o colegă pe sora ei mai mare, Helena, iar în clasa a VIII-a a fost singura elevă care a frecventat cursurile în limba română, avându-l diriginte pe prof. Ion Stefan.

Din convorbirea cu Alina am aflat că, pe parcursul școlarizării la această instituție școlară, nu a întâmpinat dificultăți în procesul de învățământ, cu toate că era singura elevă în clasă, iar acest lucru nu a deranjat-o deloc, deoarece i s-au oferit mai multe posibilități de a-și aprofunda cunoștințele și abilitățile. În mod deosebit dorește să mulțumească părinților ei care au decis să continue școlarizarea în limba română, indiferent de faptul că era singura elevă care a absolvit clasa a VIII-a la secția română.
Vorbind despre succesele realizate pe parcursul școlarizării, Alina a menționat faptul că a avut fericita ocazie de a participa la competițiile școlare, obținând rezultate demne de evidențiat. Ca elevă de clasa a VIII-a a participat la competițiile școlare de limbi străine, ea fiind pasionată de limba spaniolă. La competițiile comunale din limba spaniolă, Alina s-a plasat pe locul I, iar la competițiile intercomunale a obținut locul III. A continuat cu succesele obținute la limba spaniolă, astfel că la competițiile republicane s-a clasat pe locul III. După cum a menționat, cele mai mari merite pentru rezultatele obținute la limba spaniolă au aparținut profesoarei Darinka Stanković.

Următorul succes al Alinei au fost competițiile regionale din limba sârbă ca limbă nematernă, unde s-a clasat pe locul III. La competițiile republicane de limba sârbă ca limbă nematernă, care au fost recent organizate la Stara Pazova, Alina s-a clasat pe locul III. Succesele obținute la competițiile de limba sârbă îi revin profesoarei Radmila Stojisavljević.
Alina a participat la competițiile din limba română organizate la Vârșeț, unde a obținut locul III, iar la competițiile republicane de limba și literatura română, organizate la Catedra de Limba Română din cadrul Facultății de Filosofie din Novi Sad, Alina s-a clasat pe un loc de frunte.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 13 iunie 2026