În perioada 27 mai – 2 iunie, locuitorii din Satu Nou s-au putut delecta în mai multe conținuturi culturale și sportive cu prilejul sărbătorii satului, Rusliile, și cu acest prilej, Comunitatea Locală împreună cu alte instituții și organizații locale, au pregătit un program variat.
Programul sportiv organizat cu prilejul sărbătorii satului a debutat miercuri, 27 mai, la ora 19.00, cu tradiționalul turneu de minifotbal desfășurat pe terenul din centrul localității, situat în spatele Căminului Cultural. Potrivit conducerii Clubului de Fotbal ,,Sloga”, pentru asigurarea unui sistem competițional echilibrat și eficient, numărul echipelor participante la ediția din acest an a fost limitat la 24. Competiția s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile, încheindu-se marți, 2 iunie.
Un alt turneu la minifotbal a avut loc pe 31 mai pe stadionul Clubului de Fotbal ,,Sloga” din Satu Nou, turneu dedicat celor mai tineri fotbaliști, născuți în anul 2017 și mai mici. La această competiție au participat două echipe din Satu Nou și o echipă din Crepaja. În aceeași zi, iubitorii fotbalului au putut urmări și o partidă din cadrul etapei a 29-a a Primei Ligi Zonale Panciova, la care fotbaliștii din Satu Nou au jucat un meci cu cei de la Clubul de Fotbal ,,Banatul” din Sân-Mihai.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 13 iunie 2026









