Un spațiu comun de dialog și artă
În cursul anului 2025, revista ,,Lumina” a continuat în mod consecvent direcția asumată ca publicație dedicată literaturii, artei și culturii transfrontaliere, conturându-și profilul prin ansamblul numerelor apărute. Varietatea tematică și exigența editorială au permis menținerea unui echilibru coerent între tradiție și prezent, între discursul academic și expresia literară contemporană.
Printre rubricile permanente s-a numărat „Repere științifice”, care a reunit contribuții de cercetare semnate de autori din mediul universitar, abordând subiecte din aria literaturii, istoriei culturale și a domeniilor conexe. Selecția materialelor a urmărit constant garantarea unui standard ridicat al conținutului publicat.
Un capitol important al revistei a fost rezervat aniversărilor cu semnificație culturală. Astfel, împlinirea a 85 de ani de viață ai scriitorului Slavco Almăjan a fost marcată printr-un publicarea unui interviu, a studiilor critice și a eseurilor dedicate operei sale, a selecțiilor poetice, precum și a eseului referitor la cel mai recent volum al autorului. În același spirit, Mihai Eminescu a fost evocat prin articole analitice privind rolul său în cultura românilor din Serbia, alături de poeme omagiale.
În aceeași zonă tematică, revista ,,Lumina” a acordat un spațiu consistent aniversării a 80 de ani de la apariția săptămânalului ,,Libertatea” și a Casei de Presă și Editură „Libertatea”. Rubrica „Calendar” a găzduit articole despre istoria și importanța acestei instituții, completate de evocări ale unor personalități marcante, precum Ion Bălan, Olimpiu Baloș sau Florica Ștefan.
Rubrica „Semnale” a oferit, pe parcursul anului, recenzii de carte. Tot aici au fost publicate texte de poezie și proză ale unor creatori contemporani, secțiunea funcționând ca un spațiu activ de dialog literar între autori români și sârbi. Interviurile incluse în rubrica „Dialog” au adus în atenția cititorilor personalități relevante ale vieții culturale – actori, scriitori și cadre universitare. Printre invitații anului 2025 s-au regăsit Otilia Pescariu, prof. univ. dr. Mariana Dan, conf. univ. dr. Brândușa Juică și scriitorul Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România.
Marina KALKAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 7 februarie 2026









