DENIS TURCONJE DIN NICOLINȚ

Între matematică și viața activă

Denis s-a născut la data de 29 mai 1995. A absolvit învățământul general la Nicolinț. Încă din băncile școlii primare a nutrit o pasiune aparte pentru matematică, orientându-se treptat spre domeniul științelor exacte. Această înclinație l-a determinat să urmeze studii de matematică și informatică în cadrul Universității de Vest din Timișoara, la profilul Matematică și Informatică. După absolvirea studiilor universitare, s-a înscris la un program de master în domeniul ma-tematicii, dorind să-și aprofundeze cunoștințele și să-și dezvolte gândirea analitică. Alegerea acestui profil a venit firesc, din pasiunea pentru logică, cifre și noile tehnologii din domeniul in-formaticii.

În prezent, lucrează ca specialist în achiziții în cadrul AUMOVIO (fosta Continental). Activitatea sa implică gestionarea proceselor de achiziții și colaborarea cu partenerii de afaceri, într-un mediu dinamic și orientat spre eficiență.

În timpul liber, acordă o atenție deosebită stilului de viață sănătos. Este pasionat de sport, în special de antrenamentele la sală și de ciclism, activitățile fizice ocupând un loc important în rutina sa.
De asemenea, lui Denis îi place să gătească sănătos și să mențină un echilibru între alimentație, mișcare și odihnă, considerând că acestea contribuie esențial la starea de bine pe termen lung. Atunci când are mai mult timp la dispoziție, face plimbări prin natură și surprinde în fotografii cadre care îi atrag atenția.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 25 aprilie 2026