La Uzdin, acolo unde portul popular nu este doar o amintire a trecutului, ci o parte din identitatea comunității, există oameni care au înțeles de timpuriu că tradițiile trebuie păstrate prin faptă. Printre aceștia se numără și Vioara Șocardă, o femeie pentru care cusutul, lucrul de mână și portul popular au devenit, de-a lungul anilor, o adevărată formă de a păstra legătura cu locul natal și cu rădăcinile românești. Privind astăzi costumele pe care le-a lucrat, este greu să nu remarci bogăția detaliilor.
Culorile se împletesc cu migală, florile și motivele decorative dau viață materialului, iar fiecare ornament pare să poarte cu el o mică parte din povestea omului care l-a lucrat. Un astfel de meșteșug cere timp, răbdare și multă atenție, iar Vioara le-a avut pe toate.
Pasiune începută în tinerețe
După cum povestește, dragostea pentru lucrul de mână s-a format încă din tinerețe. Pe atunci, cusutul făcea parte firesc din viața femeilor de la sat. Nu era un hobby în sensul în care îl înțelegem astăzi, ci o îndeletnicire transmisă din generație în generație, învățată prin privire, prin încercare și prin multă muncă. Fetele învățau să coasă, să pregătească lucrurile pentru casă și să își ajute familia, iar mâinile deprinse cu acul și ața deveneau, în timp, pricepute la lucrări tot mai complicate.
Vioara își amintește cu drag de anii tinereții, când a cusut și a lucrat la război. Războiul de țesut, nelipsit odinioară din multe gospodării, cerea aceeași răbdare pe care o cere și cusătura fină. Firele trebuiau așezate cu grijă, iar modelul urmărit cu atenție. Nimic nu se făcea în grabă. Fiecare bucată de pânză se transforma încet, prin muncă, într-un lucru folositor și frumos. Așa cum își amintește, în acea perioadă multe lucruri se făceau cu mâna. Era o lume în care oamenii știau să transforme materialele pe care le aveau la îndemână în haine, obiecte pentru casă și piese de port. De aceea, priceperea unei femei nu se măsura doar prin felul în care știa să coasă, ci și prin grija pe care o punea în fiecare lucru pe care îl făcea.
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 12 septembrie 2026
Virginia PUIA
