O întâlnire dedicată vieții și operei profesorului, lingvistului și cercetătorului Radu Flora

Sala mică a Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou a găzduit, duminică, 6 septembrie, ediția a XXXI-a a tradiționalului memorial dedicat personalității și operei profesorului dr. Radu Flora, una dintre figurile de referință ale culturii române din Banatul sârbesc. Evenimentul a reunit oameni de cultură, profesori, iubitori ai limbii române și localnici, într-un program care a îmbinat evocarea personalității lui Radu Flora cu momente artistice și prezentări de carte.

Memorialul a fost deschis printr-un cuvânt de salut rostit de Stevan Mihailov și prof. univ. dr. Virginia Popovici, care s-au adresat în numele organizatori lor: Societatea Cultural-Artistică „Dr. Radu Flora” din Satu Nou și Societatea de Limba Română din Novi Sad.

Evenimentul a fost onorat de prezența lui Valentin Mic, director adjunct al CPE „Libertatea” și redactor responsabil al săptămânalului „Libertatea”; Marin Gașpăr, redactor responsabil al Editurii „Libertatea”; prof. univ. dr. Brândușa Juică; prof. univ. dr. Marinel Negru; dr.Carmen Dura, lector la Departamentul de Limba și Literatura Română din cadrul Facultății de Filozofie a Universității din Novi Sad; părintele prot. Gheorghe Ianeș, paroh al BOR din Satu Nou; Viorel Flora, fiul prof. dr. Radu Flora.

Publicul a fost invitat apoi să urmărească filmul documentar „Viața și opera profesorului Radu Flora”, o incursiune în parcursul profesional și intelectual al celui care și-a dedicat întreaga activitate cercetării și promovării limbii și culturii române, realizat de Stevan Mihailov.

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 12 septembrie 2026

Teodora SMOLEAN