La Biblioteca „Milutin Bojić” din Belgrad a fost prezentat volumul „21 de grame și puțin mai mult – poeme despre ceea ce nu poate fi măsurat”. În fața unui public numeros, alcătuit din poeți de seamă și iubitori ai poeziei, la 5 noiembrie 2026, în Colțul poetic al lui Bojić, din cadrul Bibliotecii „Milutin Bojić” din Belgrad, a fost prezentat volumul autoarei Verica Preda PreVera, „21 de grame și puțin mai mult – poeme despre ceea ce nu poate fi măsurat”, apărut anul acesta la Editura „Libertatea”. Seara literară a fost dedicată unor teme precum conștiința, relațiile interumane și urmele pe care omul le lasă în viețile celorlalți.
Discuția a fost moderată de dr. Dragica Užareva, iar despre carte au vorbit, alături de autoare, dr. Mariana Stratulat, scriitoare și directoare a Casei de Presă și Editură „Libertatea”, și scriitorul Živko Nikolić, unul dintre recenzenții volumului.
Mariana Stratulat a explicat motivele pentru care a susținut creația autoarei și publicarea volumului la Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova. Cartea cuprinde douăzeci și unu de poeme, reunite prin reflecții asupra valorilor care nu pot fi exprimate prin cifre sau măsurate după criterii obișnuite. Imaginea celor douăzeci și unu de grame ale sufletului, evocată în titlu, are o semnificație simbolică: ea ridică întrebarea cum ar putea fi cântărită povara unui cuvânt nerostit, a absenței, a fricii sau a bunătății. Acel „puțin mai mult” trimite la influența prezenței noastre, la ceea ce continuă să trăiască din noi în ceilalți.
PreVera își definește cartea drept un jurnal liric. Frământările personale, amintirile și experiențele de viață devin puncte de plecare pentru reevaluarea propriilor convingeri. În același timp, autoarea încearcă să creeze un spațiu în care cititorul să-și poată recunoaște propria viață. Tocmai această trecere de la confesiunea personală la experiența umană comună reprezintă una dintre trăsăturile fundamentale ale poeticii sale.
Discuțiile despre volum au abordat și responsabilitatea față de cuvântul rostit și scris. În aceste poeme, cuvântul poate deveni o povară purtată vreme îndelungată, dar și o încurajare, un sprijin pentru a face un nou pas. Întrebarea despre efectul pe care cuvintele noastre îl au asupra celorlalți se leagă de o reflecție mai amplă asupra umanității: cum ne comportăm atunci când rămânem fără titluri, funcții, public și putere aparentă?
În recenzia intitulată „Greutatea luminii”, Živko Nikolić descrie volumul drept o carte care se citește „cu palmele”, subliniind apropierea și sensibilitatea pe care le presupune o asemenea întâlnire cu poezia. Observația sa potrivit căreia această carte „nu măsoară, ci mărturisește” pune în lumină orientarea ei către bunătatea discretă, memorie și alegerile cotidiene prin care se dezvăluie caracterul omului.
Pe parcursul serii a fost citit și un fragment din recenzia „Poetica nemăsurabilului”, semnată de criticul literar grec Tessi Baile. Interpretarea sa evidențiază în mod deosebit legătura dintre experiența personală și întrebările universale legate de memorie, conștiință și responsabilitatea față de semeni.
Printre temele abordate în cadrul serii s-au numărat frica, amânarea vieții și dreptul de a lua propriile decizii. Poemul „Dreptul la semnătură” îndeamnă la recunoașterea fricii și la reconsiderarea rolului acesteia: frica ne poate avertiza, dar poate ajunge și să ia decizii în locul nostru. A o lua de mână și a păși totuși înainte devine imaginea efortului de a păstra pentru noi dreptul la ultima semnătură asupra propriilor alegeri.
A fost prezentată și activitatea creatoare mai amplă a autoarei, în care se împletesc poezia, jurnalismul, radioul și activitățile dedicate copiilor. Implicarea sa în VAU ARS, în atelierul de creație teatrală „Smehuljci” și în emisiunea „Šoljica (samo)razgovora”, difuzată la Radio NinoDrag, are ca numitor comun atenția acordată omului și dorința de a împărtăși experiența artistică.
Lumina capătă, în poemele PreVerei, semnificația înțelegerii, a forței creatoare și a binelui pe care îl putem oferi celorlalți. Privită din această perspectivă, poezia devine ea însăși lumină: ne ajută să dăm un nume sentimentelor greu de exprimat și să regăsim ceva din propria ființă în versurile altcuiva.
Dorința autoarei ca jurnalul său liric să ajungă la cititori este sintetizată în următorul gând: „Fie ca o parte din sufletul meu, din cuvintele și gândurile mele să devină lumină pentru cineva.”.
Articolul îl puteți citi în numărul din 14 noiembrie 2026
Marija VRLJANSKI
