Sâmbătă, 29 mai, la C.C ,,Doina” din Uzdin a fost prezentat, în cadrul ,,Zilelor de Teatru ale Românilor din Voivodina”, spectacolul ,,O tragedie furtunoasă” de Dušan Kovačević. Textul este tradus de Ana Niculina Ursulescu, iar regizor este dr. Mărgărit Ecovoiu.
Din distribuție au făcut parte actorii: Ruja – Laura Onciu Ecovoiu, Milan – Lavinel Pancaricean, dna Doctor – Simona Preoteasa Bălan, Costa – Stelian Miclea, Neven – Palea Bălan, Vasile – Mărgărit Ecovoiu, Iulca – Claudia Șuboni, Raina – Mărioara David. Sufleor a fost Katarina.K.Ecovoiu.R, iar scenografia a fost colectivă.
,,După mine, Dušan Kovačević, dintre dramaturgii țării, este cel mai elocvent”, ne-a mărturisit regizorul Dr. Mărgărit Ecovoiu. ,,Cu toate că este un text din anii 90, e actual și în ziua de astăzi pentru simplu motiv că ce să întâmplă în piesă, se întâmplă în viața de toate zilele. Piesa este în două acte și e destul de lungă. Avem un colectiv care are o foarte mare experiență. Am ajuns la concluzia că putem juca și Kovačević și mari clasici și să facem față. Din punctul meu de vedere, să fac și regie și joc e greu. Cel mai puțin mă concentrez pe rolul meu pentru simplul fapt că nu mă văd. Mult mai ușor îmi iese să fac regia, mișcarea, să fac stările și, bineînțeles, să învăț și eu textul.
Am impresia că a fost un mare lucru pentru noi din punct de vedere tehnic – și foarte greu – când ni s-a spus că facem cu public, că este posibil cu public. Inițial sunt două acte, unul este în casă și celălalt în grădină. Piesa a fost una reușită. Mulțumiri și felicitări colegilor”.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 5 iunie 2021