Periscop local - Vârşeţ

Discuții scurte, dar constructive

Discuții scurte, dar constructive

Săptămâna trecută a avut loc ședința Adunării orașului Vârșeț. Președintele Adunării orașului Vârșeț, dr. Predrag Mijatović, a convocat cea de-a zecea ședință a parlamentului local.

După mult timp din cauza pandemiei de coronavirus, ședința a revenit în sala festivă a Primăriei. La această ședință au fost prezenți 35 de consilieri din cei 45, cât numără parlamentul local.
După adoptarea procesului-verbal de la ședința precedentă, s-a trecut la primul punct al ordinii de zi, axat pe adoptarea Deciziei privind contul final al bugetului orașului Vârșeț pentru 2020. Pe acest subiect a dat explicație Vanja Radeka de la Departamentul pentru buget și finanțe, punând accentul pe realizarea cu succes a cheltuierilor planificate și a fondurilor investite. Orașul Vârșeț nu are nicio datorie creditară suplimentară, iar datoriile anterioare pe bază de împrumuturi s-au înmulțit. Cofinanțarea pe bază de programe și concursuri, precum și fondurile obținute din Provincie și de la Republică, sunt în măsură semnificativă mai mari față de anul trecut.
La următoarele puncte a avut loc discuții ample și constructive, în care s-au inclus câțiva consilieri.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 3 iulie 2021