Cea mai mare companie farmaceutică din regiune, ,,Hemofarm”, într-un proiect de parteneriat cu cea mai importantă companie de biotehnologie din lume, ,,Roche”, după parcurgerea tuturor etapelor de reglementare necesare, a pus la dispoziţia pacienţilor din Serbia un nou medicament inovator pentru scleroză multiplă, sub denumirea de Corpos.
Medicamentul Corpos schimbă semnificativ cursul bolii și îmbunătățește semnificativ calitatea vieții pacienților care suferă de scleroză multiplă, iar ,,Hemofarm” a început acest proiect din dorința de a oferi pacienților cu această boală cel mai modern tratament.
Cu această ocazie, dar și cu prilejul marcării jubileului al parteneriatului de succes dintre companiile ,,Hemofarm”, ,,Roche” și sistemul sanitar sârb, compania farmaceutică din Vârşeţ care activează în cadrul grupului STADA, a fost vizitată miercuri, 29 martie, de către prim-ministru Republicii Serbia, Ana Brnabić, și ministrul sănătății, prof. dr. Danica Grujičić, precum și de Anke Konrad, ambasadorul Republicii Federale Germania în Serbia. Aceștia au fost găzduiți de directorul general al companiei ,,Hemofarm”, Ronald Seeliger. La acest eveniment de mare importanţă a participat şi Dragana Mitrović, primarul oraşului Vârşeţ.
Prim-ministrul Ana Brnabić, împreună cu reprezentanți ai Guvernului și ai corpului diplomatic a vizitat concernul ,,Hemofarm” și a făcut cunoștință cu acest medicament inovator.
Ana Brnabić, în timpul vizitei sale la compania „Hemofarm”, a subliniat că statul alocă până la 4,3 miliarde de dinari pentru tratamentul bolilor rare. În Serbia a început producția primului medicament inovator, Corpos, pentru tratamentul pacienților cu SM, un medicament revoluționar, care va schimba în mod semnificativ cursul bolii și va îmbunătăți calitatea vieții pacienților cu SM.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 66 din 8 aprilie