Periscop local - Panciova

A fost marcat hramul Bisericii Ortodoxe Române

A fost marcat hramul Bisericii Ortodoxe Române

Biserica Ortodoxă Română din Glogoni a sărbătorit pe data de 15 august hramul său, Adormirea Maicii Domnului. Acest praznic este de altfel sărbătorit de românii glogoneni precum nedeia satului.

Hramul Bisericii Ortodoxe Române din Glogoni a fost marcat printr-o slujbă religioasă, săvârșită de către Părintele Roman Hugean în prezența credincioșilor din localitate. Slujba religioasă a fost săvârșită cu respectarea tuturor măsurilor epidemiologice. De asemenea, cu ocazia hramului, Biserica Ortodoxă Română din Glogoni a primit naș nou pentru următoarele douăsprezece luni.
Hramul Bisericii Ortodoxe Române din Glogoni a fost marcat anii trecuți cu un joc tradițional în curtea bisericii, însă din cauza situației epidemiologice, această tradiție nu a fost îndeplinită anul trecut și anul acesta. Totuși, rămâne speranța că glogonenii vor dansa din nou tradiționalul joc românesc în curtea bisericii sale în anii viitori.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 34 din 21 august 2021