Asociația macedonenilor din Serbia

Vaska Čerkoska este dedicată păstrării culturii și limbii macedonene în Serbia. Ea este membră a Asociației Macedonenilor din Serbia „Kiril și Metodije”, iar la început a fost, timp de două mandate, și președintele acesteia. Această asociație are cca 70 de membri.

„Asociația noastră organizează Zilele Culturii Macedonene la Novi Sad, fiind primii care am inițiat aceste activități. Ulterior, ele au devenit o manifestare, iar alte asociații ale macedonenilor din Serbia au început să ne sprijine și să se alăture acestei inițiative, ceea ce mă bucură nespus. Ca înființători, am contribuit semnificativ la păstrarea culturii, tradiției și, în primul rând, a limbii. Un popor fără limbă nu poate supraviețui. Limba este fundamentul păstrării identității naționale și culturale. Noi acordăm o atenție deosebită protejării și păstrării limbii”, a declarat Vaska Čerkoska.

Asociația organizează și ateliere pentru păstrarea limbii macedonene. Au desfășurat trei proiecte, pe care le-au realizat împreună cu copiii, atât în Macedonia, cât și la Novi Sad, unde, în cadrul atelierelor, au învățat limba macedoneană. Aproximativ 35 de membri tineri au fost trimiși în Macedonia, unde au avut ocazia să asculte limba și să viziteze numeroase monumente cultural-istorice din Ohrid și Struga. În prima parte a zilei, aceștia au participat la cursuri de limbă, susținute de profesoara și jurnalista Sonja Nikolovska, iar în timpul liber au avut parte de un ghid turistic, Spasa Kojadinović, care le-a prezentat numeroase atracții.

„Noi ne străduim să păstrăm limba macedoneană, deoarece la Novi Sad nu se predă în școli. Se învață doar la Plandişte, Kačarevo și în alte localități mai mici. Inițial, orele s-au organizat la Jabuka, iar apoi și în alte localități unde există o comunitate numeroasă de macedoneni”, adaugă interlocutoarea noastră.

Danijela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 15 martie 2025