Comuna Alibunar ține cont de sănătatea populației, și în acest scop au fost achiziționate 25 de containere pentru colectarea deșeurilor în zonele publice. Containerele din metal vor fi amplasate în toate localitățile din comuna Alibunar. Acolo unde va fi nevoie, cele deteriorate vor fi înlocuite, iar în localitățile unde nu au existat containere, vor fi instalate cele noi.
Conform dinamicii de livrare, în luna august, vor sosi 75 de coșuri metalice, pentru colectarea deșeurilor comunale mici în zonele publice. Acest contingent de containere vor fi amplasate în localitățile care necesită o îngrijire mai accelerată a mediului ambiant. Este vorba de acele localități cu o populație mai densă, precum sunt localitățile: Alibunar, Banatski Karlovac și Petrovasâla.
În același timp, cetățenii sunt rugați să trateze echipamentul în mod conștiincios, să nu arunce cenușă fierbinte, să nu depună deșeuri de proveniență animală. De asemenea, cetățenii sunt avertizați să nu rupă și să nu scoată coșurile de pe stâlpi.
După cum se menționează în acest apel, cetățenii trebuie să aibă grijă de mediu în care conviețuiesc, pentru a avea un mediu sănătos și nepoluat.
Ion MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 31 din 31 iulie 2021