Reflecţii

Au fost adoptate 12 reforme de prioritate

Au fost adoptate 12 reforme de prioritate

Alianța Națională pentru Dezvoltarea Economică Locală (NALED) a marcat pe 18 mai, aniversarea a șaisprezece ani de existență. La ședința festivă, care a avut loc la hotelul „Hyatt” din Belgrad, membrii Alianței Naționale pentru Dezvoltarea Economică Locală au adoptat 12 reforme prioritare pentru perioada 2022-2025. Sprijinul implementării agendei verzi, îmbunătățirea condițiilor de investire și de construcție și îmbunătățirea calității de aplicare a reglementărilor, sunt cele trei referome cu prioritate cheie.

Alianța Națională pentru Dezvoltarea Economică Locală va continua să pledeze pentru următoarele priorități: dezvoltarea portalurilor eUprava și ePoslovanja, suprimarea economiei gri, îmbunătățirea finanțelor publice, aplicarea și implementarea măsurilor pentru dezvoltarea întreprinderilor și inovațiilor, sprijinul economiei locale, stimularea cooperării regionale, precum și pentru integrarea europeană în domeniile semnificative pentru economie, dezvoltarea sistemului sanitar, a agriculturii și a industriei alimentare.
Președintele Consiliului de Administrație al Alianței Naționale pentru Dezvoltarea Economică Locală, Vladislav Cvetković, a subliniat că în spatele organizației sunt patru ani plini de realizări. În fiecare dintre cei patru ani, au fost realizate 92% de activități cuprinse în planul strategic anterior. Dânsul a punctat și faptul că Alianța Națională pentru Dezvoltarea Economică Locală a contribuit la implementarea marilor reforme sistematice, precum sunt introducerea sistemului eŠalter, îmbunătățirea autorizațiilor de construcție electronice, reforma muncii de sezon în domeniul agriculturii, sistemele eInsprektor și eFakture, dar au fost inițiate și unele reforme noi – dezvoltarea programului digitalizării sistemului sanitar, sistemele eAgrar și eProstor.
Cvetković a afirmat că au fost făcute și o serie de inițiative importante, precum sunt proiectele pilot pentru managementul diverselor tipuri de deșeuri, programe de sprijin inovațiilor StarTech și Inițiativa Națională pentru Plată Fără Numerar, care a sprijinit introducerea procesului eFiskalizacija și a plății fără numerar la 25.000 de locații ale micilor negustori și instituțiilor.


Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 28 mai 2022