Spiritualitate

Bucurați-vă! Hristos s-a născut!

Bucurați-vă! Hristos s-a născut!

Pe data de 24 decembrie 2022, în Biserica Ortodoxă Română din Alibunar, a avut loc un program bogat de recitaluri. Copiii localităţii, şi nu numai, instruiţi de prof. Leri Mengher, învăţătoarea Gheorghina Mengher şi Persida Ghergha, profesoară în pensie, s-au prezentat impecabil în faţa enoriaşilor. Programul a început cu un text, pe care l-a citit subsemnata, scris de Persida Gherga. În următoarele rânduri redăm textul:

,,Unui om îi poți fura hainele, cămașa, dar nu îi poți fura credința, dragostea, lacrima, visele. Nu-i poți fura amintirile, care încep sub zăpezi pe o cărare a magilor cu sania zburând în clinchet de clopoței, cu mama împletind colaci și aruncându-i în cuptor, mireasmă dulce și amară de Iisus născându-se în iesle.
E vremea colindelor şi a sfintelor sărbători, când biserica prin cântările şi slujbele ei sfinte vesteşte lumii marea minune a Naşterii Domnului.

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos departe de a se pierde în negura vremii, ea trăieşte în suflet de creştin, reînnoindu-se pe pământ în peştera din Betleem, ca şi în fiecare colibă de închinător a lui Hristos. Să-l întâmpinăm cu braţele deschise, cu credinţă, suflete curate şi gânduri senine, pe cel ce s-a născut într-o iesle, pe Pruncul Sfânt, semnul iubirii supreme care leagă încă o dată cerul cu pământul. Să aprindem în sufletele noastre dragostea pentru Fiul Lui Dumnezeu, ca El să sălăşluiască în inimile noastre împărtăşindu-ne pacea Sa divină.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 54 din 14 ianuarie