În cadrul proiectului „Coridor ecologic – protecție naturală pentru viitor”, Orașul Vârșeț și Întreprinderea Edilitar-Publică „2 Oktobar” din Vârșeț au organizat joi, 15 aprilie, pe amplasamentul Mali Rit din zona „Munții Vârșețului”, o acțiune de plantare a unei perdele forestiere de protecție împotriva vântului.
Este vorba despre o zonă cu cea mai mică împădurire, unde a început formarea unei perdele cu lățimea de 14 metri, pe o suprafață de 9,6 hectare. În cadrul acțiunii au fost plantați aproximativ 9.000 de puieți din specii autohtone – stejar pedunculat, stejar brumariu și alun turcesc – creându-se astfel un coridor natural care contribuie la protecția solului împotriva vântului și eroziunii, dar și la îmbunătățirea biodiversității.
La eveniment au participat Tatjana Gelić, adjunct al ministrului Mediului, precum și reprezentanți ai Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din Serbia și ai Ambasadei Elveției.
Primarul Orașul Vârșeț Dragana Mitrović a subliniat importanța proiectului, arătând că este vorba despre o abordare responsabilă și pe termen lung privind protecția mediului:
„Mă bucur că Orașul Vârșeț și Întreprinderea Edilitar-Publică „2 Oktobar” din Vârșeț, fac parte dintr-un proiect atât de important, rezultat al colaborării dintre Guvernul Republicii Serbia, Ministerul Mediului și Uniunea Europeană, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Nu este prima dată când participăm la proiecte dedicate protecției mediului, ceea ce arată clar angajamentul nostru față de această temă.
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 25 aprilie 2026









