Săptămâna trecută, de week-end, au început Jocurile Sportive „Cupa Libertății” la ramura sportivă șah, primele competiții desfășurându-se în centrele de calificare.
La ediția din acest an, sportul minții a reunit 9 echipe din localitățile Alibunar, Nicolinț, Uzdin, Petrovăsâla, Sân-Mihai, Râtișor, Vârșeț, Vlăicovăț și Grebenaț. Echipele au fost împărțite în două grupe, A și B. Cele două centre de calificare au fost la Sân-Mihai și la Alibunar. Primele două echipe din clasamentul fiecărui grupe s-au calificat pentru turneul final, unde vor evolua în total șase echipe. Pe lângă cele patru din faza de calificare și câștigătorul de la ediția precedentă, adică echipa din Satul Nou, precum și echipa gazdă a turneului final.
Centrul de la Sân-Mihai
Sâmbătă, pe data de 24 februarie 2024, în sala Clubului de șah „Banatul” din Sân Mihai s-au desfășurat meciurile de șah din cadrul „Cupei”. La Sân-Mihai s-au întâlnit echipele din localitățile Râtișor, Vârșeț, Grebenaț și localitatea gazdă. Toate meciurile au început de la ora 10:00. Zeljko Milojčić a fost arbitrul, iar delegat, Vasilie Petrică. La competițiile de șah a fost prezent și Marinel Petrică, președintele Consiliului de Administrație a CPE „Libertatea”. La începutul întrecerilor de șah, Ion Scumpia i-a salutat pe participanții prezenți la competițiile sportive de șah.
După ce s-a realizat tragerea la sorți și s-au explicat regulile de joc, a început competiția. În prima etapă s-au întâlnit echipele din Grebenaț și Râtișor. La sfârșitul meciului, rezultatul a fost de 3:1 pentru echipa din Râtișor. Partida următoare dintre echipa din Sân-Mihai și echipa „Luceafărul” din Vârșeț a fost un meci foarte dinamic și interesant, dar în momentele decisive, jucătorii din Vârșeț nu au avut noroc sportiv. Rezultatul final a fost de 3:1 pentru echipa din Sân Mihai. Trebuie spus că echipa din Vârșeț a avut cea mai tânără componență la turneu. În etapa a doua, s-a întâlnit echipa din Sân Mihai și cea din Grebenaț.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 9 din 2 martie