Sport

Coșteienii au scris o nouă pagină în istoria clubului

Coșteienii au scris o nouă pagină în istoria clubului

Conform informaților primite de la Marcel Atnagea și Marinel Gașpar, membrii în conducerea Clubului „Cărașul” din Coștei, acest club a obținut cel mai mare succes în istoria sa. Fotbaliștii de la Clubul de fotbal „Cărașul” din Coștei au încheiat campionatul de fotbal din sezonul 2023/24 din divizia a doua a Banatului de Sud, grupa Est, pe locul doi în clasament.

Ei au acumulat 51 de puncte și au obținut 15 victorii și șase meciuri la egalitate și au înscris 58 de goluri. Prin acest rezultat obținut au intrat în baraj pentru plasarea într-un rang competițional mai înalt. S-au jucat două meciuri de baraj cu echipa „Borac” din localitatea Sakula. Primul meci dintre echipele „Cărașul” și „Borac” s-a disputat pe terenul din Coștei. Spectatorii de pe tribunele terenului au avut ocazia să urmărească un joc interesant al ambelor echipe, care prin numărul și calitatea ocaziilor și combinațiile de înscriere a golurilor, s-ar fi putut compara cu meciurile de rang european. Primul care a înscris, a fost echipa „Borac”, prin jucătorul Koštić Dragan în minutul 57. Dar, jucătorii de la echipa „Cărașul” au luptat ca leii și au reușit în minutul 82 să egaleze prin jucătorul Božana Đorđe. La acest meci, echipa „Cărașul” a avut ca suporteri și pe jucătorii de la echipa „Voința 1922” din Vrani cu care s-au înfrățit. A urmat meciul de revanșă de la Sakule. În acest meci foarte dinamic și atractiv s-au văzut combinații interesante și pasuri atractive din partea jucătorilor echipei „Cărașul”. Precum s-a menționat, arbitrul din Panciova nu a fost obiectiv în unele situații de joc. Un gol înscris de către jucători de la echipa „Cărașul” a fost anulat de către arbitrulu. Jucătorii echipei „Cărașul” au jucat fotbal cu mare pasiune și entuziasm. Au reușit, în minutul 41, prin jucătorul Valentin Borca, să înscrie și să conducă cu rezultatul de 1:0. Atmosfera din timpul meciului a fost deosebită. Până la sfârșitul meciului, rezultatul a rămas 1:0 pentru echipa „Cărașul”. Prin această victorie, echipa „Cărașul” s-a plasat într-un rang mai înalt, adică în Divizia regională Panciova. Trebuie menționat că antrenori echipei „Cărașul” au fost Luca Roman, Ursu Ion și Sima Agadișan. David Stoicev, președintele clubului, se află momentan în Austria.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 29 iunie