Săptămâna trecută a avut loc prima ședință din acest an a Scenei Profesioniste în Limba Română ,,Petru Cârdu” a Teatrului Popular ,,Sterija” din Vârșeț.
La ședință a fost prezent, alături de actorii de la Scenă, Daniel Magdu, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia. Dânsul a salutat cu alese cuvinte prezența lor și a adăugat că în mod tradițional C.N.M.N.R.S. sprijină Scena Profesionistă în Limba Română din Vârșeț care are o deosebită importanță pentru etnia română. Așa va fi și anul acesta. Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia va asigura mijloace financiare pentru buna funcționare a Scenei Profesioniste în Limba Română. În opinia lui Daniel Magdu, spectacolul prezentat anul trecut a fost foarte reușit.
Discuțiile s-au axat pe realizarea planurilor serioase din acest an. Anul 2020 a decurs sub semnul coronavirusului, dar Scena Profesionistă în Limba Română a realizat o premieră, spectacolul ,,Inimi zbuciumate” care a reușit din toate punctele de vedere.
În acest an se va realiza premieră în conformitate cu sursele financiare de care va dispune Scena în Limba Română, dar se planifică și o nouă piesă de teatru pentru copii. S-a discutat și despre faptul dacă regizorul va fi din România sau din Serbia.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 6 februarie 2021