Periscop local - Vârşeţ

Dacă ne uităm trecutul nu vom avea viitor

Dacă ne uităm trecutul nu vom avea viitor

Școala Generală „Coriolan Doban” din Coștei și Asociația Luptătorilor din cel de-al Doilea Război Mondial din Vârșeț au organizat luni, 8 februarie, pe platoul din fața bustului lui Coriolan Doban, un moment comemorativ în amintirea eroului al cărui nume școala îl poartă cu mândrie.

Festivitatea a fost mai modestă decât anul trecut, având în vedere că evenimentul s-a desfășurat în vremea pandemiei și că am fost nevoiți să respectăm toate măsurile de protecție.

Dragoljub Đorđević, președintele Asociației Luptătorilor din Lupta de Eliberare, Ivana Ranimirov, titulară la Cultură și Slaviša Maksimović, responsabil cu domeniul dezvoltării Rurale în Executivul Orașului Vârșeț, au venit cu pioșenie la Coștei pentru a cinsti memoria tânărului erou. Evenimentul l-au onorat cu prezența lor și reprezentanții din partea Comunității Locale Coștei și Consiliului Local Vârșeț al Partidului Progresist Sârb.

Prof. Mircea Boldovină, directorul școlii, a menționat următoarele: „Ne-am reunit și în acest an să aducem un omagiu și să păstrăm vie memoria lui Coriolan Doban. Acest tânăr, prin faptele sale, ne-a dovedit că nu există oameni sau fapte mari sau mici. El și-a dat viața pentru libertate și dreptate. Lupta pe care a dus-o nu a fost ușoară, dar Coriolan a știut că nu va fi în zadar. Și-a jertfit propria viață pentru generațiile care vin. Școala noastră poartă cu mândrie numele acestui erou. Elevii și cadrele didactice știu să aprecieze ceea ce a făcut acest tânăr pentru ei. Mi-aș fi dorit să marcăm această zi în condiții mai bune, dar nicio pandemie nu poate opri viața și nu ne poate opri nici pe noi să marcăm momentele importante din viața noastră.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 8 din 20 februarie 2021