Donație școlii din Petrovasâla

Joi, 9 mai curent, Școala Elementară ,,1 Mai” din Petrovasâla a fost vizitată de o delegație a Bisericii Penticostale din Hesleholm, Suedia în frunte cu Ion Pitic, pastor misionar. Onorații oaspeți au fost întâmpinați de directorul școlii, Petru Glanda care le-a dorit bun venit, mulțumind totodată pentru donația acordată anul trecut cu prilejul primei vizite efectuată de delegația Bisericii Penticostale din Suedia la această unitate școlară.

,,Am efectuat o vizită de lucru împreună cu delegația Bisericii Penticostale din Hesleholm, Suedia. Mă simt onorat să mă aflu astăzi, pentru a doua oară, în această școală, anul trecut am efectuat prima noastră vizită misionară. Mă aflu în fruntea delegației, din care fac parte membrii bordului de conducere ai Bisericii Penticostale, care și-au exprimat dorința de se informa în mod direct despre donația făcută școlii din Petrovasâla.

Școlii Elementare din Petrovasâla i-au fost donate perdele care s-au instalat în sălile de clase pentru a proteja elevii de razele solare, precum și câteva seturi de rechizite școlare și material didactic necesar pentru desfășurarea nestingherită a procesului de învățământ în școală. Paralel cu aceste activități benefice, Biserica Penticostală a acordat ajutor umanitar multor familii vulnerabile din mai multe localități românești, precum este Petrovasâla, Nicolinț, Seleuș. Tot astăzi, 9 mai, am fost oaspeții Primăriei orașului Vârșeț, unde am fost primiți cu multă căldură de conducerea orășenească.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 18 mai