Periscop local - Panciova

Dragostea, liantul dintre inocenţa de copil şi sentimentalismul profund

Dragostea, liantul dintre inocenţa de copil şi sentimentalismul profund

După prima lansare reușită la Starčevo, autoarea volumelor de poezii ,,Kad sunce zgasne”, editat de Societatea Culturală ,,Plavi Dunav” din Borča și   ,,Korak dalje”, apărut recent la Editura ,,Libertatea”, s-a întâlnit şi cu cititorii din satul ei natal, Kačarevo. La această dublă lansare de carte, poeziile au avut priză la numerosul public alcătuit din rudele, prietenii și cunoştinţele poetei.

Serata literară a avut loc pe data de 10 februarie în sala de ceremonii a Comunității Locale din Kačarevo. Directoarea Căminului Cultural ,,Bratstvo i jedinstvo” din loc, Veronika Kerekeš, a inaugurat evenimentul şi a prezentat o scurtă biografie a autoarei. Aşadar, am aflat că Emina Hilić s-a născut la Kačarevo, dar  că  în prezent locuiește și lucrează la Panciova. Este asistentă medicală, scrie poezii pentru copii și poezie de dragoste, participă la activități umanitare şi o pasionează pictura.

,,Poezia Eminei este tot mai vizibilă în constelaţia poetică a Serbiei, dar și regiunii întregi. Emina a intrat în literatură cu prima sa carte, dar înainte de acest moment, după ce a publicat primele lucrări, a participat la festivaluri și la manifestări, mai întâi în Serbia întreagă, iar apoi şi în regiune. Această carte încununează efortul şi munca ei – a menționat, la începutul seratei literare, publicistul panciovean Dragan Petković, pe care publicul l-a cunoscut deja ca moderator al altor evenimente similare. Dragan Petković a prezentat activitatea literară a Eminei într-un mod distractiv, iar în expunere a inserat recitaluri pe versuri din cele două volume.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 60 din 25 februarie