Cultură

Ediție jubiliară reușită

Ediție jubiliară reușită

În seara zilei de 6 octombrie, în sala Teatrului Popular „Sterija” din Vârșeț a fost inaugurată cea de-a 30-a ediție a Festivalului de Teatru Clasic „Toamna teatrală vârșețeană”. Ediția jubiliară s-a desfășurat sub genericul „Despre durată și valori”. Înainte de inaugurarea festivă, în foaierul teatrului a avut loc vernisajul expoziției „De la portret la mișcarea scenică”, organizată de Muzeul Teatrului din Voivodina.

La ediția de anul acesta au fost prezente multe oficialități, printre care și: dr. Traian Căcina, membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, dr. Predrag Mijatović, președintele Adunării orașului Vârșeț și Ivan Đorđević, directorul Teatrului ,,Sterija”.

Dragana Mitrović, primarul orașului Vârșeț, a inaugurat festivalul și a subliniat următoarele: „Este o onoare deosebită pentru mine ca în această seară, în numele orașului Vârșeț, unde viața teatrală durează de mai bine de două secole, să inaugurez ediția jubiliară a Festivalului de Teatru Clasic «Toamna teatrală vârșețeană », un festival care se organizează în continuu de exact de trei decenii. Suntem extrem de recunoscători tuturor celor care în trecut și-au dat contribuția generoasă și au făcut ca singurul festival de teatru clasic din țara noastră să se mențină până în zilele noastre.

Teatrul Popular «Sterija» a devenit una dintre cele mai importante instituții în care se păstrează tradiţia culturală bogată a vârșețenilor. Ghidați de acest fapt, vom face totul pentru ca fiecare ediție următoare să fie și mai atractivă pentru public, iar spectacolul, în spațiul în care se desfășoară, să fie o onoare pentru fiecare actor și pentru fiecare regizor ale cărui spectacole vor fi prezentate aici. Suntem mândri de faptul că anul acesta urmărim festivalul într-o sală complet renovată și că e disponibil echipament reînnoit pentru proiecția luminii, a sunetului și a imaginii. În perioada următoare, în Teatrul nostru vor avea loc investiții capitale, care vor conferi clădirii strălucire și longevitate”.

Alocuțiunea tradițională la deschiderea festivalului a fost susținut de artistul din Belgrad Goran Šušljik. El a dedicat discursul regizorului de teatru Jagoš Marković, care de curând a trecut în neființă.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 21 octombrie