Eveniment frumos, păstrat și cinstit cum se cuvine

Vineri, 4 noiembrie, a fost sărbătorită în mod festiv Ziua Şcolii Generale „Coriolan Doban” din Coştei, care din anul 2007 îşi are sfântul protector, şi anume sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril – praznicul casei familiei Doban, al cărei nume școala îl poartă cu mândrie.

Evenimentul a fost inaugurat prin slujba de sfinţire a edificiului şcolar şi tăierea colacului efectuată de către preotul iconom-stavrofor Aurel Străin. Cuvinte de salut a adresat directorul școlii, prof. Mircea Boldovină, care şi-a exprimat bucuria că se marchează și în acest an, ziua şcolii lor – o şcoală cu îndelungată activitate didactică, care se mândreşte cu realizări deosebite, atât pe planul învăţământului de calitate, cât şi pe plan cultural-artistic şi sportiv:

„În această zi sărbătorim, marele praznic creștin Sfinții Angheli Mihail și Gavriil. Dar, tot în această zi aniversăm și Ziua școlii noastre, care pe parcursul anilor, pentru mulți dintre noi, a devenit a doua casă. Un loc care ne oferă ca în orice familie, momente deosebite și memorabile. Noi, toți cei de față, elevi, profesori, părinți și oaspeți întâmpinăm această zi cu emoții in speranță că vom avea parte de încă un an plin de succese. Doresc să mulțumesc tuturor celor care în toți acești ani ne-au fost alături, sprijinindu-ne măcar moral, în speranța că buna colaborare va persista de-a lungul anilor. Mulțumesc oaspeților pentru prezență la marcarea acestui eveniment important. Tuturor celor prezenți doresc petrecere frumoasă alături de noi. Nu în ultimul rând, aș dori ca tuturor celor care aniversează sărbătoarea creștină a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril să le felicit praznicul.”

Cu acest prilej, directorul Mircea Boldovină, împreună cu prof. Natalia Stan, au decernat diplome elevilor care s-au situat pe locurile de frunte la concursul literar și de arte plastic cu titlul „Visez să devin…”.

Denis STRATULAT

integral îl puteți citi în numărul 46 din 10 noiembrie