Periscop local - Panciova

Examenul de admitere este pe 30 mai

Examenul de admitere este pe 30 mai

Cei interesați să se înscrie la Școala Primară de Muzică de la Panciova, despărțământul de la Satu Nou și Doloave, în anul școlar 2023/2024 pot face aceasta în perioada 1-22 mai 2023, completând online formularul de înscriere, care va fi disponibil pe site-ul școlii muzickaskolapancevo.edu.rs

Examenul de admitere va avea loc în încăperile Școlii de Muzică ,,Jovan Bandur” din Panciova pe data de 30 mai curent, de la ora 17:00. Pentru a afla mai multe informații despre înscrierea candidaților la școala din Satu Nou, am apelat la profesorul de vioară, Adrian Cebzan:

În comparație cu alți ani, anul acesta, examenul de admitere pentru înscrierea la Școala Primară de Muzică din Panciova, despărțământul de la Satu Nou, va avea loc în încăperile școlii din Panciova pe data de 30 mai, și nu la Satu Nou, cum era cazul până în prezent. Candidații interesați vor putea să aleagă să se înscrie la unul din cele cinci instrumente: vioară, tambură, chitară, acordeon și pian, doar că anul acesta la vioară nu mai sunt locuri disponibile.

Elevii admiși vor fi instruiți de prof. Anastasia Živković la pian, Damir Pranjković la tambură, Vladimir Vojnak la chitară, Sebastian Bogdan la acordeon și profesor Albina Crețu Șublea la solfegiu și teoria muzicii, obiect principal pe lângă instrument, menționează prof. Adrian Cebzan.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 69 din 28-29 aprilie