Cultură

Expoziția Internațională de Pictură ,,Dialog între cuvinte și culori mirifice”

Expoziția Internațională de Pictură ,,Dialog între cuvinte și culori mirifice”

În cadrul manifestărilor adiacente organizate cu ocazia Festivalului de Folclor și Muzică Românească din Voivodina – Coștei 2021, sâmbătă, 14 august curent, a fost vernisată expoziția de pictură a Grupului Pictorilor „Armonii cromatice” din cadrul Asociației Non-Profit „Prezent” din Timișoara, România, alături de care a expus și pictorul Viorel Nicolaievici din Straja.


Expoziția a fost o trăire aparte. Cu acest prilej, doamna Steluța Guțiu, în calitate de coordonator, ne-a declarat următoarele: „Sunt coordonatoarea unui grup de artiști din Timișoara reuniți în Asociația Nonprofit ,,Prezent”, încadrată în proiectul transfrontalier ,,Dialog între cuvinte și culori mirifice”. Am fost prezenți la această manifestare culturală în număr de 15 artiști plastici. Am venit cu mare drag să reprezentăm arta bănățeană din zona noastră pe meleagurile bănățene.  Noi am pregătit lucrări specifice pentru acest eveniment din pusta bănățeană din România.

Aceste lucrări au redat floristica pentru fiecare din dumneavoastră, cei care au fost prezenți, stări, trăiri și, de ce nu, bucuria de a ne revedea cu frații noștri de pretudindeni”, a spus Steluța Guţiu. Cu acest prilej, dânsa a decernat diplome de apreciere, recunoștință participanților la expoziție, precum și lui Daniel Magdu, președintele C.N.M.N.R., Viorel Bălăgean, președintele Comitetului de Organizare, doamnei Mariana Stratulat, director al C.P.E. ,,Libertatea” din Panciova și doamnei Mărioara Sfera, redactor a.i. al revistei de artă și cultură ,,Lumina”, care apare sub egida Casei de Presă și Editură ,,Libertatea” din Panciova.

Silvia MĂRGAN 

Articolul integral îl puteți citi în numărul 34 din 21 august 2021