Preşedintele Guvernului Provincial, Igor Mirović, a declarat că lucrările de automatizare şi modernizare a sistemului de protecţie antigrindină la centrul radar „Fruška gora“ se desfăşoară în ritmul prevăzut. Dânsul a adăugat că existe condiţii pentru începerea automatizării sistemului şi în centrele radar „Samoš“ şi „Bajša“, pentru care Guvernul Provincial va aloca aproape două miliarde dinari.
„Aceasta este o ştire importantă pentru agricultori şi gospodării. Ne luptăm pentru diminuarea urmărilor pe care le pot lăsa norii de grindină şi care pot fi foarte mari. Din 118 staţii de radar „Fruška gora“, 55 sunt deja automatizate”, a declarat preşedintele Mirović după vizita la acest centru radar.
El a evidenţiat faptul că Adunarea Voivodinei a adoptat decizia privind asigurarea resurselor financiare necesare pentru modernizarea sistemului altor două centre de radar din Voivodina – „Bajša“ şi „Samoš“.
„Astfel vom acoperi tot teritoriul Voivodinei şi vom reduce riscurile de urmări cauzate de grindină cu 30-40 la sută. Prin introducerea sistemului la distanţă al protecţiei automatizate de norii de grindină, rachetele le va lansa, în loc de un număr mare de oameni, operatorul din centrul radar. Astfel se va asigura o acțiune mai promptă”, a declarat Mirović.
Daniela BAKIĆ SCUMPIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 13 martie 2021