În sala Căminului Tineretului din Vârșeț a avut loc o prelegere interesantă dedicată inteligenței artificiale, care a reunit un număr mare de persoane interesate de această temă. Subiectul actual a atras atenția publicului din oraș, care a avut ocazia să afle mai multe despre tehnologia ce modelează din ce în ce mai mult societatea noastră modernă, într-un mod ușor de înțeles și accesibil tuturor.
La început, cu câteva cuvinte de salut s-a adresat dr. Tatiana Petrică, directorul interimar al Căminului Tineretului din oraș. Prelegerea a fost susținută de Sebastian Brankovici, care a absolvit Facultatea de Informatică în România. Sebastian este originar din Nicolinț și, printr-o comunicare interactivă cu publicul, a abordat această temă complexă într-un mod clar și ușor de înțeles, încurajându-i pe cei prezenți să reflecteze asupra rolului tehnologiei moderne în învățământ, dar și în viața de zi cu zi.
Cei prezenți au avut ocazia să afle cum poate inteligența artificială să sprijine procesul de învățare și predare, dar și care sunt riscurile potențiale, provocările și problemele etice implicate de aplicarea sa tot mai intensă. A fost subliniată importanța gândirii critice, a alfabetizării digitale și a dezvoltării conștientizării limitelor tehnologiei.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 7 martie 2026









