Joi, 17 august, la Comunitatea Locală din Sân-Mihai a avut loc lansarea cărții ,,Sân-Mihaiul și România în perioada 1919 – 2019”, semnată de prof. Ion Sfera. Cartea a apărut la Editura ,,Libertatea” din Panciova.
În numele Casei de Presă și Editură ,,Libertatea” s-a adresat directorul Mariana Stratulat: ,,Onorată asistență, doamnelor și domnilor, îmi revine deosebita plăcere și onoare să vă salut în numele Casei de Presă şi Editură «Libertatea» . Pentru Editura «Libertatea», apariţia acestui volum deosebit este o onoare. Cartea domnului profesor Ion Sfera, o carte care poartă sigla «Libertății», este o adevărată comoară. Mulțumim domnului Sfera pentru că ne-a acordat încrederea şi pentru că a acceptat să publice această carte. Pentru noi este o dublă sărbătoare în cele patru zile de festival, perioadă în care se desfăşoară cea mai grandioasă manifestare a românilor de pe aceste meleaguri.
Îi felicit pe sâmienți pentru programul deosebit, pentru ospitalitate, pentru munca depusă la organizarea acestui festival unde ne-am simțit minunat. Îi mulțumim și lui Marin Gașpăr, care a preluat funcția de redactor-șef al Editurii «Libertatea», el debutând cu brio la editarea acestei cărți. Îi dorim o carieră bogată și mult succes în activitatea editorială. Încă o dată îl felicităm pe domnul Ion Sfera. Să ne bucurăm împreună de această carte deosebită!”.
Marin Gașpăr, redactor-șef al Editurii ,,Libertatea”, a spus, printre altele: ,,Azi vom prezenta cartea domnului Ion Sfera ,,Sân-Mihaiul și România în perioada 1919-2019”, recent ieşită din tipar. Această carte va deveni, cu siguranţă, o veritabilă comoară pentru iubitorii de istorie și cultură românească. Despre carte vor vorbi recenzenții dr. Mircea Măran și dr. Traian Căcina, precum și autorul. Închei aici, cu îndemnul ca domnul Ion Sfera să ne bucure într-un viitor apropiat și cu alte titluri”.
Silvia MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 34 din 26 august