Periscop local - Alibunar

Munca făcută cu plăcere aduce rezultate bune

Munca făcută cu plăcere aduce rezultate bune

Pe tânăra Monica Miclea o cunoaştem şi o recunoaştem prin creativitatea de care a dat dovadă de-a lungul anilor. Dânsa s-a definit prin dinamism şi idei creative, iar de curând a concurat la Concursul Internaţional de Arte handmade. La acest concurs a ajuns un număr impresionant de creaţii handmade din întreaga lume, iar de admirat este faptul că printre aceste lucrări se află şi cele pe care le-a creat Monica.

Colecţiile de lucrări pe care Monica Miclea le-a trimis pentru a participa la concursul de creaţii handmade au fost deja nominalizate pentru Marele Premiu, care constă în titlul de cel mai bun artist handmade. Despre această realizare a sa Monica declară: „Dragii mei, inima mi-e plină de bucurie. Academia Internaţională de Artă 3D decupaj şi lucru manual din hârtie de la Londra, din miile de lucrări pe care le primesc în fiecare săptămână, astăzi au ales lucrarea mea, ceea ce înseamnă că ceea ce fac, fac bine, şi că lucrările mele au o oarecare valoare. Mulţumesc tuturor pentru susţinere, mulţumesc şi celor care de la începutul meu cu lucrări handmade, m-au susţinut şi au avut încredere în mine, mulţumiri Academiei pentru aprecieri şi pentru faptul că au ales lucrarea mea ca fiind una dintre cele mai bune, astfel au distribuit lucrarea pe pagina lor oficială, acolo unde distribuie lucrări din toată lumea, de la Mexic până la Spania, Irlanda, America, Germania, Malta, Austria. Lucrările pe care le primesc sunt de pe tot globul pământesc, şi iată că acum, au apreciat şi lucrarea mea care a fost trimisă din Serbia, dintr-un sat micuţ numit Seleuş. Sunt foarte fericită şi voi continua cu mai mult entuziasm să creez lucrări minunate.”

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 19 din 15 mai 2021