Despre situația epidemiologică, ca urmare a răspândirii virusului, am scris în mai multe rânduri la pagina Vârșeț, dar săptămâna trecută, situația a ajuns la punctul culminant. Institutul de sănătate publică din Panciova estimează că situația epidemică se înrăutățește considerabil și în orașul Vârșeț.
Niciodată nu a fost ca săptămâna trecută, un număr atât de mare de persoane infectate cu coronavirus, internați în spitalul din Vârșeț. Directorul Spitalului General din Vârșeț, Ivan Ivanović, a explicat că există 530 de cazuri active în acest oraș, iar 61 de pacienți sunt internați, dintre care 58 sunt la terapie intensivă conectați la oxigen. El spune că vaccinarea este singura cheie și singura cale de ieșire din pandemie. Fiecare persoană ar trebui să se vaccineze. Cât este situația de dificilă, ne informează Ivan Ivanović care a menționat următoarele:
„Cred că multe persoane au uitat de toate măsurile anti-epidemice pe care trebuie să le respectăm, să purtăm corect masca, să evităm cât putem contactul cu alte persoane. Trebuie să respectăm aceste măsuri anti-epidemice. Există locuri în spital, dar apelul meu este să facem tot ce ne stă în putință pentru a preveni tratamentul spitalicesc. La spitalul din oraș, nu am avut niciodată un consum atât de mare de oxigen decât în săptămâna trecută. Cifra este de trei tone.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 43 din 23 octombrie 2021