Asociația Pensionarilor din Vlaicovăț a organizat săptămâna trecută adunarea anuală, care s-a desfășurat la Căminul Cultural din localitate. La adunare au participat un număr mare de membri ai asociației, precum și reprezentanți ai orașului Vârșeț: Slaviša Maksimović, membru în Consiliul Executiv al orașului, responsabil pentru dezvoltarea rurală, și Mario Opričić, membru în Consiliul Executiv, responsabil pentru protecția mediului.
Asociația de pensionari din această localitate numără 108 membri. La ședință a fost adoptat raportul financiar pentru anul precedent și s-a făcut un rezumat al activităților desfășurate, care au inclus excursii ale membrilor în mai multe destinații din Serbia, precum și lucrări efectuate la Căminul Cultural, cum ar fi renovarea holului, a treptelor, a gardului exterior și a acoperișului. Asociația colaborează și cu alte organizații publice sau cluburi similare.
Asociația își bazează organizarea activităților pe dorințele și nevoile membrilor, toate fiind subordonate autoorganizării beneficiarilor, fie ca indivizi, în comisii sau grupuri. De asemenea, la această ședință au fost prezentate și planurile pentru 2025, care vor fi implementate cu fondurile asociației și autoparticiparea membrilor.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 7 din 15 februarie 2025