Marin Gașpăr (n. 18 noiembrie 1963, la Coștei) se distinge ca unul dintre cei mai cunoscuți tehnoredactori în minoritatea noastră și nu numai. Îşi extinde cu succes activitatea și în alte domenii.
Este unul dintre membrii fondatori ai Asociației Civice „Românii Independenți din Serbia”. Între anii 2008 și 2011 a îndeplinit funcția de membru în Consiliul de administrație al Forumului Internațional al Jurnaliștilor Români, fiind astfel reprezentantul românilor din Serbia. Publică articole în presa românească din Serbia și România, abordând subiecte care ţin de cultura, identitatea și spiritualitatea românească din Serbia. Este proprietarul și moderatorul site-ului Decenei (www.decenei.com) începând din 2017, coautor al Monografiei Coșteiului 1361-2011 și membru al Uniunii Ziariștilor din Serbia.
Marin Gaşpăr a fost numit în funcția de redactor responsabil al Editurii „Libertatea” la mijlocul anului 2023, reușind într-un timp relativ scurt să coordoneze editarea unui număr semnificativ de cărți importante. Vom explora împreună, într-un dialog detaliat, influențele, obiectivele și pasiunile care l-au ghidat pe acest drum cultural remarcabil.
Ați avut o traiectorie educațională variată, începând cu Școala de Agricultură și terminând cu Facultatea de Economie și Comerț. Cum au contribuit aceste experiențe la dezvoltarea carierei dvs.?
Ați remarcat bine! Primele trei clase ale școlii elementare le-am terminat în localitatea mea natală, Coștei. Apoi, familia s-a mutat la Vârșeț și am continuat școlarizarea acolo. M-am înscris la Liceul din Vârșeț și, după absolvire, am urmat Școala de Agricultură, obținând titlul de tehnician veterinar. Ulterior, m-am înscris la Facultatea de Medicină Veterinară din Belgrad, dar în al treilea an, din cauza situației generale și a crizei economice, am fost nevoit să renunț la facultate. Cu toate acestea, am continuat să-mi perfecționez pregătirea profesională și am reușit să absolv cu succes Facultatea de Economie și Comerț de la Universitatea „Mihai Eminescu” din Timișoara.
Cu ce intensitate sau în ce fel a prins contur pasiunea dvs. pentru calculatoare și tehnoredactare, determinându-vă să vă perfecționați în acest domeniu și să deveniți unul dintre cei mai cunoscuți tehnoredactori în minoritatea noastră și nu numai?
La jumătatea anilor `80 ai secolului trecut am primit cadou de la părinți un calculator Commodore 64. Îmi plăceau jocurile la calculator. Pe atunci era o senzație să ai un calculator, însă, cu timpul, am început să-l folosesc și în alte scopuri. Experimentam cu muzica, cu grafica, însă cel mai bine mă descurcam prelucrând texte. Era perioada de tranziție, mașinile de scris intrau încet în istorie, înlocuindu-le calculatoarele cu care rezultatul final avea un aspect mult mai profesionist. La momentul respectiv eu aveam instrumentul necesar şi multă voință, reușind să-mi procur calculatoare tot mai performante și să mă profilez spre un domeniu nou – cel al tehnoredactării.
M-am angajat la o firmă particulară unde, împreună cu câțiva colegi, am realizat logouri, pliante, placaturi și multe altele pentru companii, însă această activitate nu m-a atras. Întâmplarea face că la firma respectivă a venit viitorul coleg al meu, Radișa Muncean, cu rugămintea de a i se tehnoredacta revista „Tinerețea”. Pentru că eram unicul român în firmă nu se punea problema cine va tehnoredacta revista. Așadar, săptămâni întregi am studiat programe de tehnoredactat ziare, reviste şi cărți pentru a însuși cunoștințele necesare. Așa a început o perioadă mai serioasă în tehnoredactare.
După Radișa Muncean, la revistă am lucrat împreună cu doamna Eufrozina Greoneanţ, care a devenit redactor. Am acceptat oferta să fiu tehnoredactor la săptămânalul „Vršačke Vesti” (1988 – 1991), apoi la „Vršačka Kula” (1992 – 1996 și în 1999, în timpul războiului). Colegul Nicolae Moise a redactat pagina în limba română la „Vršačka Kula”, el fiind angajat la Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova. Văzând cât de bine mă descurc în tehnoredactarea ziarelor și nu numai, m-a recomandat doamnei Mărioara Stojanović, la acea vreme director al Casei de Presă şi Editură „Libertatea” și domnului Ioța Bulic, redactor al săptămânalului „Libertatea”. După mai multe verificări, în 1997 devin angajat la Casa de Presă și Editură „Libertatea”, cea mai prestigioasă instituție românească de acest gen din Serbia. Paralel, am tehnoredactat o mulțime de ziare, reviste și cărți în limba română, sârbă, dar și în alte limbi precum slovacă, slovenă şi macedoneană.
Ați luat parte la activitatea Comunităţii Românilor din Serbia începând cu anul 1996. Ne puteți oferi mai multe detalii despre modul în care v-ați implicat și despre rolurile de conducere pe care le-ați deținut în cadrul acestei comunități de-a lungul anilor?
La început scopul era să încercăm să reînviem ziarele şi revistele locale care periodic au apărut în localităţile româneşti, precum „Opinca” din Coştei, „Unirea” din Uzdin, „Foaia Sâmiaiului” din Sân-Mihai sau „Satul 899” din Nicolinţ, de exemplu. Rezultatul a fost fascinant, aşa că multe localităţi care nu au avut până atunci revistele lor au insistat să le aibă. Aşa au luat naştere reviste precum „Vârşiciorul” (Marcovăţ), „Foaia Voievodului” (Voivodinţ), „Nădejdea Râtişorului” etc. Ziarul central al Comunităţii Românilor din Serbia (pe atunci Comunitatea Românilor din Iugoslavia), „Cuvântul Românesc”, am început să-l tehnoredactez de la numărul 37, dându-i o înfăţişare modernă şi atractivă. În cadrul CRS am devenit prim-vicepreşedinte, pe de o parte şi responsabil pentru ziarul central, toate suplimentele apărute în cadrul CRS şi editură, pe de altă parte. De la bun început, redacţia „Cuvântului Românesc” a relevat că revista are drept scop apărarea drepturilor minorităţii române şi promovarea ideilor conţinute în programul de activitate care reiese din Statutul Comunităţii Românilor din Serbia.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 7 din 17 februarie
