Periscop local - Alibunar

Valoarea și frumusețea timbrelor poștale

Valoarea și frumusețea timbrelor poștale

Recent, a avut loc o expoziție de filatelie desfășurată la Școala Elementară ,,Frăție și Unitate” din Alibunar. Copiii și vizitatorii au avut ocazia de a admira o vastă selecție de timbre poștale adunate din întreaga lume de către profesorul Ștefan Cotârlă.

În incinta școlii, la această expoziție, profesorul Ștefan Cotârlă le-a vorbit elevilor din clasele I-IV despre colecția sa bogată de timbre și semnificația acestora. După o scurtă pauză, elevilor din clasele V-VIII le-a vorbit despre timbrele poștale și profesorul Ion Ștefan, fiind și el unul dintre pasionații de filatelie. Totuși, copiilor le-a atras atenția faptul că profesorul Ștefan Cotârlă deține între 30 și 40 de mii de timbre poștale.

De la el am aflat următoarele: ,,Fiecare timbru nu este doar o bucată de hârtie și cerneală, ci o învățătură despre istorie și cultură, dețin în colecția mea de la cele mai vechi și rare exemplare până la cele mai recente, cu diferite tematici. Trebuie menționat faptul că această expoziție își propune să atragă atenția copiilor, care, după cum vedem, nu sunt prea interesați de ceea ce ne pasiona pe noi când eram copii, ci petrec mai mult timp în lumea virtuală.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 7 din 17 februarie