Sport

O competiție deosebită și interesantă

O competiție deosebită și interesantă

Săptămâna trecută, lacul artificial din orașul Vârșeț a fost locul de desfăşurare a celei de-a patra ediţii a Campionatului Național de Aquatlon „Vršački Aquathlon”, o disciplină care include înotul şi alergarea. Două zile de pregătiri au fost îndeajuns pentru ca totul să arate impecabil, iar Vârșețul să fie unul dintre cele mai bune gazde. Acest campionat, la care au participat peste 130 de sportivi din toată Serbia, s-a desfășurat la câteva categorii individuale (băieți și fete): pionieri, tineri cadeți, cadeți, juniori și seniori. Organizatorul campionatului a fost clubul de triatlon „Ahil” din Vârșeț, cu sprijinul orașului Vârșeț și al Uniunii Sârbe de Triatlon.

Întrecerile au reunit participanți din toată Serbia, de la Subotica până la Leskovac. Vârşeţul are un loc excelent pentru practicarea aquatlonului, lacul fiind împrejmuit de o pistă pentru alergat. În plus, participanţii pot urmări cu uşurinţă cursa.

În aplauzele frenetice ale suporterilor, sportivul Marko Gajić de la echipa din Jagodina l-a tras cu barca, pe tot traseul cursei, pe prietenul său Aleksa Petrović, o persoană cu dizabilități, iar apoi l-a împins, într-un scaun cu rotile, pe pista de alergare.

Cei mai tineri concurenți, în vârstă de 7 ani, au înotat 50 de metri și au alergat 500 de metri. Toți au primit medalii. Cursa principală a constat în înot la 1.000 metri și alergare la 5.200 de metri.
Câștigătorii și noii campioni naționali sunt Iva Pavlović din Kragujevac și Jovan Ponjević de la clubul „Triogy Racing” din Novi Sad.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 34 din 26 august