Pe data de 19 mai la Căminul Cultural din Ofcea a avut loc concertul ,,Nunta la Ofcea”, organizat de Adunarea ,,Steaua Ofcenilor”.
Evenimentul a început la Biserica Ortodoxă Română din loc, cu parada portului ofcenesc de pe vremuri. Tinerii au fost îmbrăcați în costume autentice vechi de 80 de şi 90 de ani, din Crișana și Ardeal, regiuni din care ofcenii îşi trag originea.
Asociația Femeilor „Etno Art” din Ofcea a organizat, la căminul cultural, două manifestări adiacente: expoziție de fotografii ce redau tradiția bogată a ofcenilor și prezentarea cărții „Ovcenii de pe vremuri. Port, tradiții și obiceuri”. Pe lângă Ana Popescu, președinta asociației „Etno Art”, la realizarea cărţii au contribuit şi Dorina Banci, Aurica Mendereu, Aorica Popescu și alte doamne de la asociație.
La evenimentul cultural de la Ofcea au fost prezenți, printre alţii: Miroslav Ivanović președintele comunei Palilula, Marina Ristić, membră în Consiliul Executiv al comunei Palilula, Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv al Consiliului Național Român, Traian Brăgean, preot la Ovcea și Simion Țeicu din România.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 21 din 25 mai