O viaţă dedicată literaturii şi culturii româneşti

Marian Odangiu (născut la 16 mai 1954, în Turda) rămâne o voce importantă în peisajul cultural român și un om dedicat promovării literaturii și a valorilor artistice. Critic literar, eseist, poet și ziarist, el a lăsat o amprentă semnificativă în cultura și media din România și dincolo de granițele acesteia.

Absolvent al Facultății de Filologie de la Universitatea din Timișoara, secția română-latină, Odangiu și-a început cariera ca profesor de limba română și limba latină. Ulterior, a devenit referent literar la Uniunea Scriitorilor din România-Filiala Timișoara, unde a contribuit la promovarea literaturii și la organizarea evenimentelor culturale.

Activitatea sa nu s-a oprit aici. A fost director al Televiziunii Timișoara 1 și director de programe la Radio Vest Timișoara. A predat și la Facultatea de Jurnalistică a Universității ,,Banatul” din Timișoara și a fost profesor asociat la Facultatea de Jurnalistică a Universității ,,Tibiscus” din Timișoara. În calitate de președinte al Fundației Vest pentru Jurnalism Regional și Euroregional Timișoara, Marian Odangiu a susținut dezvoltarea jurnalismului și a promovat parteneriatele culturale în Euroregiunea DKMT. A conceput și a coordonat cele optsprezece ediții ale proiectului transfronalier România-Serbia ,,Probitas” (1999-2017), consacrat tinerilor ziariști din cele două țări.

De unde provine pasiunea dvs. pentru literatură și scris? Ce v-a motivat să deveniți poet, critic literar, eseist?

Pasiunea pentru literatură și scris nu poate veni de altunde decât… din citit. Am învățat să ,,buchisesc” pe la cinci ani. La șase, ,,devoram” clasicii români (Creangă, Eminescu, Caragiale, Coșbuc, Arghezi, dar și Otilia Cazimir, Elena Farago), din care, în plus, seară de seară, mama îmi citea cu patos. Când am început școala, primul drum a fost la bibliotecă, unde am devenit un abonat constant, cu (spre admirația bibliotecarei!) ,,rulaj” săptâmânal de cărți. Firește, citeam haotic, fără o anume orientare, orice îmi cădea în mână ori îmi recomanda ,,tovarășa”… Prin clasa a patra, am primit ca temă de casă o compunere despre ziua de 1 Mai. Pe vremea aceea, Ziua Internațională a Muncii era celebrată cu mult fast! Luat cu cititul, cu joaca, cu celelalte lecții, am uitat de sarcină. A doua zi, m-am trezit în bancă cu vreo jumătate de oră înainte de începerea cursurilor aproape disperat. Uitasem de sarcina ,,pentru acasă”!… Și am… comis-o: am scris, cu destulă lejeritate, în chip de ,,compunere”, o poezie de trei strofe despre marele eveniment. Punându-mă să-mi citesc ,,tema” cu voce tare, entuziasmată, învățătoarea m-a declarat, fără nicio ezitare, ,,poet”. ,,Poetul clasei”! Mai apoi, am recitat textul respectiv la câteva serbări și întâlniri ,,pionierești”. Vestea s-a dus și, astfel, vrând-nevrând, a trebuit să fac față noului meu statut… Ulterior, în liceu mai ales, ,,cariera mea literară” s-a șlefuit. Am citit mult mai sistematic, mai riguros orientat către marile valori ale culturii. Tocmai deveniseră accesibili Bacovia, Blaga, Ion Barbu, Arghezi, Eliade, avangardiștii etc. etc. Adică acea zonă a literaturii naționale pe care proletcultismul o sufocase decenii la rândul. Am și scris mult, mai ales poezie și teatru. Am luat tot soiul de premii literare la concursurile pentru elevi, am ,,debutat” chiar și într-un volum colectiv, mi s-a jucat o dramatizare care se intitula ,,Molière după Molière”, pusă în scenă cu trupa Teatrului Școlar din Timișoara… În timpul facultății, am condus Cenaclul ,,Hyperion” al Universității, am participat la Cenaclul Asociației Scriitorilor condus de poetul Anghel Dumbrăveanu și de criticul Cornel Ungureanu. Sub generoasa și discreta îndrumare a acestuia din urmă, am și debutat în critică, spre finalul studiilor, în 1977, în revista ,,Orizont”, cu un eseu despre Liviu Rebreanu… Anghel Dumbrăveanu m-a ajutat apoi, după vreo șapte ani de viață împărțită între catedră și redacția ,,Orizont”, să devin parte a Uniunii Scriitorilor din România…

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 22 iunie