Cultură

Omagiu strălucirii eterne

Omagiu strălucirii eterne

Cu prilejul a 174 de ani de la nașterea poetului nepereche Mihai Eminescu și a Zilei Culturii Naționale, Asociația „Românii Independenți din Serbia” (RIS), în colaborare cu Consulatul General al României la Vârșeț, a reunit duminică, 14 ianuarie, la sala Centrului Cultural din Vârșeț, elevi și tineri de școală elementară, precum și numeroși iubitori ai versului eminescian. Toţi s-au întâlnit pentru a aduce omagii poetului nepereche în cadrul spectacolului muzical-literar „Medalion Eminescu 2024 – Porni Luceafărul…”, ajuns la ediția a III-a.

Prof. Natalia Stan, în calitate de coordonator, a inaugurat spectacolul, spunând următoarele: ,,Însuflețirea creatoare a Luceafărului poeziei românești, însoțit de dragostea lui sublimă, azi, 14 ianuarie 2024, Eminescu coboară jos, din eternitatea universului, la Centrul Cultural vârșețean, «Alunecând pe-o rază, pătrunde-n casă și în gând şi viața-ne luminează – prin excepția dimensiunii versurilor divine și nemuritoare»”.

Davor Stojković, directorul Centrului de Cultură din Vârșeț, a adresat cuvinte de salut în numele gazdelor.
Prof. Natalia Stan a salutat prezența oaspeților: ,,Avem deosebita plăcere să salutăm prezența distinșilor oaspeți: Mihai Dohotar, senator, membru în Comisia pentru Românii de Pretutindeni din Parlamentul României, Anca Corfu, consul general al Consulatului General al României la Vârșeț, Mihai Șerban, consulul general al României la Belgrad, Dorinel Stan, președintele Asociației «Românii Independenți din Serbia» și redactor responsabil al revistei de atitutine civică, cultură și istorie a românilor din Serbia «Glasul Cerbiciei», Traian Căcina, membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru Cultură și vicepreședintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, Stevan Mihailov, vicepreședintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Mariana Stratulat, directoarea Casei de Presă și Editură «Libertatea» din Panciova, Daniel Bala, ministru consilier la Consulatul General al României la Vârșeț, Preotul Protos Calist, consilier cultural la Episcopia «Dacia Felix», Davor Stojković, directorul Centrului Cultural din Vârșeț, Viorel Cioloca, poet și publicist din Timișoara, Mircea Boldovina, director al Şcolii «Coriolan Doban» din Coștei”.

Dorinel Stan, președintele Asociației ,,Românii Independenți din Serbia”, i-a adus omagii lui Eminescu şi a spus următoarele: „Eminescu este ideal! El simbolizează Omul complet, indiferent de modul în care încercăm să-l definim. Cu toate acestea, avem senzația că nu reușim să conturăm în totalitate personalitatea sa.” El a subliniat influenţa eminesciană semnificativă în regiune, reamintind că două busturi, dedicate Marelui Poet, există în localitățile Uzdin și Coștei.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 3 din 20 ianuarie