Caleidoscop

Păstrătoare de tradiții

Păstrătoare de tradiții

La inițiativa Organizației turistice a comunei Alibunar, la Târgul de Paște, organizat luni 26 aprilie curent, Asociația femeilor „Pro Art” din Nicolinț s-a prezentat cu prăjituri tradiționale și decorații de Paște. Bineînțeles, nu a lipsit „colacul de Paști”, оuăle roșii, iepurașii, prăjiturile și dulciurile. Toate acestea le-au pregătit membrele harnice și talentate ale asociației femeilor din sat.


,,Suntem fericite că, după o perioadă lungă de timp, iarăși avem prilejul să ne adunăm, să promovăm tradiția, cultura și obiceiurile noastre, a românilor de pe aceste meleaguri. Acesta este un prilej să întâlnim femei din alte asociații, să facem schimb de experiențe și să ne împrietenim.
Cu toate că suntem o asociație relativ tânără, am participat până în prezent la diferite manifestări și expoziții dintre care se pot aminti: expoziția comună a asociațiilor femeilor cu ocazia marcării ,,Ziua națională a României” la Vârșeț. Ne-am prezentat la Seleuș la manifestarea „Zilele din postul Crăciunului”, apoi la Banatski Karlovac, la Vladimirovaț, Alibunar și altele. Am organizat și noi întâlniri de suflet, expoziții și multe altele.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 19 din 15 mai 2021