Poeta păcii și a iubirii universale

Gordana Sarić nu este doar o poetă recunoscută internațional, ci și o adevărată ambasadoare a iubirii și păcii, o personalitate a cărei operă și al cărei exemplu continuă să inspire și să unească oameni din toate colțurile lumii. Fiecare vers al său este o invitație la reflecție, la empatie și la descoperirea frumuseții în lucrurile simple, iar prezența sa în lumea literară rămâne un model de pasiune, perseverență și har.

Întâlnirea cu ea nu înseamnă doar a cunoaște o poetă, ci a descoperi un univers al sensibilității, optimismului și pasiunii pentru cultură. Zâmbetul său cald și energia pe care o răspândește în jur creează o atmosferă care inspiră, iar fiecare vers al său vorbește despre iubire, pace și umanitate.

Am avut ocazia să o cunosc anul trecut, la festivalurile internaționale de poezie de la Sarajevo şi Podgorica. M-a impresionat imediat prin naturalețea sa și prin optimismul pe care îl transmite celor din jur. Întrebată ce o inspiră să scrie poezie plină de iubire și pace, Gordana a răspuns: „Întotdeauna am simțit că poezia poate să aducă oamenii mai aproape, să încurajeze înțelegerea și să răspândească frumusețea și armonia. Scriu din dorința de a crea legături, de a da glas emoțiilor și de a transforma experiențele în mesaje universale”.
Gordana Sarić este profesor de limbă franceză și latină și autoare a 25 de volume de poezie și proză, atât pentru adulți, cât și pentru copii, iar poeziile sale despre litere sunt studiate în școli. Întregul său univers literar gravitează în jurul iubirii și păcii, valori care îi definesc atât opera, cât și activitatea culturală.

Activitatea Gordanei Sarić a fost recunoscută pe plan internațional. Din Liban, a primit distincția Naji Naman pentru întreaga sa activitate literară, în cadrul celui mai mare concurs mondial de poezie, la care au participat peste 4.300 de poeți din 92 de țări, în 41 de limbi. Critici literari din întreaga lume au remarcat originalitatea și sensibilitatea creațiilor sale, iar volumele sale au fost publicate și distribuite cititorilor prin reviste și edituri de prestigiu.

Gordana Sarić nu este doar poetă; este o promotoare a culturii și artei la nivel global. Ea scrie despre mari personalități, organizatori de festivaluri și artiști de renume, construind punți culturale și promovând dialogul între națiuni. Pentru contribuția sa la răspândirea păcii și promovarea valorilor universale, a fost desemnată ambasador al păcii și drepturilor omului de numeroase organizații internaționale din Belgia, Italia, România, Maroc, Mexic, India, Peru și alte țări.

Printre premiile care îi onorează cariera se numără ,,Divinamente Donna”, primit de două ori în Senatul Italiei, precum și Premiul ,,Div Cultură a Lumii” la Universitatea Papală din Roma, unde a fost inclusă printre 50 de femei de referință din întreaga lume și recunoscută drept lider al umanității. Gordana Sarić este apreciată și pentru activitatea sa filantropică, fiind recompensată în țara sa natală, Muntenegru, cu prestigioasul Premiu pentru Binele Comun și cu Premiul de Eliberare a orașului Nikšić pentru contribuția sa culturală.
Poezia sa, plină de sensibilitate, iubire și mesaje de pace, va fi adusă și cititorilor români prin antologia ,,Cele mai frumoase poezii… Doamnelor în dar”, care va fi lansată pe 7 martie la Ambasada României de la Belgrad. Această carte promite să ofere publicului român o fereastră către universul poetic al unei femei a cărei energie, dăruire și optimism nu încetează să impresioneze.

La întrebarea ce o inspiră cel mai mult atunci când scrie poezie despre iubire și pace și cum reușește să transmită optimism și energie pozitivă prin versurile sale, Gordana ne răspunde: „Mă inspiră oamenii și emoțiile lor autentice. Poezia are puterea să apropie inimile și să aducă lumină în momentele dificile. Scriu pentru a transforma trăirile personale în mesaje universale care să atingă sufletele cititorilor. Totul începe din interior: atunci când în viața mea există bucurie, pasiune și curaj, aceste emoții se transformă în cuvinte. Îmi place să văd cum poezia poate ridica moralul și aduce o stare de bine celor care o citesc”.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 9 mai 2026